Simona Mureșan, director în cadrul Fondului de Garantare: Sunt toate condițiile pentru ca programul...

24 Minute


Simona Mureșan: Situația a necesitat punerea în bătălie a tuturor resurselor.

Teodora Ghenciu: De ce ar fi în pericol programul Prima Casă?

Simona Mureșan: Mesajul nostru a fost un semnal de alarmă. Sperăm că a fost receptat, și sperăm că se va respecta ce s-a promis, depolitizarea instituțiilor de stat. Programul nu va fi blocat de un singur om.

Am tras un semnal de alarmă. Orice potențial conflict ar putea afecta programul.

Teodora Ghenciu: Conflictul este între angajați și director. Se cere schimbarea directorului.

Simona Mureșan: Avem speranța că acest conflict se va aplana. Trebuie conjugate eforturile pentru soluționarea problemelor. 

Teodora Ghenciu: O eventuală grevă ar putea duce la întârzieri sau blocaje.

Simona Mureșan: Avem convingerea că un astfel de program nu va putea fi blocat de un singur om. Câtă vreme există cerere pentru program, e firesc ca el să continue.

Teodora Ghenciu:Până acum au fost întârzieri?

Simona Mureșan: Programul s-a derulat de la începutul anului. Sunt oarecare... e o lentoare. Problema este că programul are un mod de derulare în salturi. 

Teodora Ghenciu: Mesaj de la un spectator al emisiunii: „De trei luni am dosarul la Alpha. Mi s-a spus că am întâietate că e dosarul vechi. Acum mi s-a spus că nu mai sunt bani”.

Simona Mureșan: Nu rezultă că a fost transmis dosarul către noi, astfel că nu credem că la Fondul de Garantare se referă, ci la relația cu banca.

Teodora Ghenciu: În mod normal cât ar dura?

Simona Mureșan: La Fond patru zile. Până acolo depinde de bancă.

Teodora Ghenciu: Reacția Fondului a fost că nu există probleme...

Simona Mureșan: Anul acesta programul a căpătat noi valențe de finanțare. Pe lângă fondurile rămase de anul trecut, finanțatorii mai au și programul Revolving. Pot să confirm că diferențele rămase neutilizate și cele 200 de milioane se află la dispoziția finanțatorilor.

Teodora Ghenciu: Deocamdată se lucrează cu banii din 2015?

Simona Mureșan: Există bani la dispoziția finanțatorilor și urmează să fie suplimentat.

Teodora Ghenciu: Cât de repede vă așteptați să se termine banii?

Simona Mureșan: Resursele sunt undeva la jumătate față de anul trecut. Dacă ritmul se menține, probabil în luna iulie.

Teodora Ghenciu: Am văzut că cel puțin o bancă a retras programul de pe site. 

Simona Mureșan: Atât legea dării în plată, cât și situația de la fond sunt doi poli fierbinți. Deși cele două programe au scop social, de fapt Prima Casă reprezintă un obstacol în calea aplicării legii dării în plată. Este firească îngrijorarea băncilor, paradigma creditării se va schimba. Finanțatorul la care vă feriți a retras oferta pentru a-și recalcula costurile. Nimeni nu se retrage din program, cerere există.

Teodora Ghenciu: Reprezentații BNR au cerut ca în proiectul legii dării în plată să fie exceptată Prima Casă.

Simona Mureșan: E o soluție firească. În alte condiții se va ajunge la lipsa de valori a garanției. Se va ajunge la o situație care nu poate fi acceptată, de compromitere a tuturor efectlor programului și nu are nimeni de câștigat. Amândouă programele au scop social. Primordial ar trebui să fie păstrarea locuinței, nu cred că vrea nimeni să predea locuința.

Teodora Ghenciu: Pentru câți oameni ajung banii?

Simona Mureșan: O garanție minimă e pe undeva pe la 18.000 euro. Cred că jumătate din câți au fost anul trecut.

Teodora Ghenciu: Ce le recomandați oamenilor care semnează un antecontract. Pe ce perioadă să-l pună. 

Simona Mureșan: Cea mai bună soluție e să meargă la bancă, să vadă dacă e eligibil și pe ce sumă. Antecontractul trebuie semnat pe minim două luni. Ulterior să procedeze la constituirea dosarului, unele documente au durată de timp limitată.

De principiu nu există respingere la Prima Casă. Dosarele sunt retrimise pentru motive ce țin de forma documentelor, aspecte corectabile.

Teodora Ghenciu: Vorbeați de marja corectată.

Simona Mureșan: Marja s-a diminuat de la 2,5% la 2%. 

Teodora Ghenciu: Există limită de vârstă? 

Simona Mureșan: Nu. Doar finanțatorii pot impune limite. Programul nu impune limite de vârstă.

Teodora Ghenciu: Mesaj de la telespectator. Soțul meu a moștenit un sfert dintr-un apartament. Pot să fac credit la Prima Casă? 

Simona Mureșan: Și soțul e eligibil. Poți să ai o locuință în proprietate, dacă e mai mică de 50 de metri pătrați, poți accesa programul.

Teodora Ghenciu:  Există cereri pentru acest segment?

Simona Mureșan: Desigur. Doar că legea nu se aplică retroactiv. Cei care urmează și intenționează să vândă sunt eligibili.

Teodora Ghenciu: Se schimbă sau nu avansul de 5%? 

Simona Mureșan: Din câte știm noi nu.

Teodora Ghenciu: Ce se întâmplă în situația cea mai rea? Cum se acordă garanția? 

Simona Mureșan: Se acordă credite cu garanția statului 50%, care este garantată cu o ipotecă în proporție de 50%. Cealaltă jumătate este înscrisă în favoarea băncii. În ipoteza în care beneficiarul nu poate plăti, finanțatorul trece la exigibilitate anticipată. La 60 de zile de restanță finanțatorul e îndreptățit să ceară executarea garanției.

Teodora Ghenciu: Care este strategia pentru anul viitor în privința Programului Prima Casă? 

Simona Mureșan: Sunt toate condițiile pentru ca programul să continue. Ne vom concentra toate eforturile pentru continuare. Rămâne ca și guvernanții să aloce resursele necesare

Am convingerea ca legea dării în plată va fi gândită astfel încât să fie implicată. 

Simona Mureșan, director executiv al Direcției de Strategii Programe Guvernamentale în cadrul Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, a fost invitata Teodorei Ghenciu la „24 de minute”. „Sunt toate condițiile pentru ca programul Prima Casă să continue. Ne vom concentra toate eforturile pentru continuare”, a spus Simona Mureșan.

Alte Recomandări