Sari la conținut

C. P. Tăriceanu, dezvăluiri despre o discuţie cu reprezentanţii unei multinaţionale

Călin Popescu Tăriceanu a făcut precizări, după şedinţa ALDE pe tema revoluţiei fiscale, cu privire la o discuţie pe care a avut-o cu reprezentanţii unei multinaţionale din România.

„I-am întrebat despre transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, au spus că nu îi deranjează. Din contră, mi-au spus: vom avea o economie substanţială a cheltuielilor şi ne gândim ca această sumă ca economie să o împărţim sub formă de contribuţie la profit către angajaţii noştri.

Aşa că, fiecare antreprenor îşi gestionează afacerea. V-am dat un exemplu concret de analiză obiectivă, fără patimă, legat de transferul contribuţiilor de la angajator la angajator, care nu afectează costurile cu muncă”, a declarat Tăriceanu.

Tăriceanu a spus, după şedinţa Biroului Politic Central al ALDE, că le-a prezentat colegilor săi măsurile care vor fi luate de Guvern în şedinţa de miercuri, măsuri pe care ALDE le susţine şi şi le asumă, alături de PSD.

"Vreau să repet că aceste măsuri nu vor duce nici la creşterea costurilor salariale ale angatorului, nici la diminuarea salariului net. Dimpotrivă, vor fi creşteri la salariul net (...) Am făcut referire şi la alte măsur care vor fi luate anul viitor, şi anume creşterea punctului de pensie şi, per ansamblu, în pofida disputelor şi a unor informaţii incorecte lansate în spaţiul public, măsurile se înscriu în ceea ce am preconizat în programul de guvernare, şi anume creşterea puterii de cumpărare a românilor, fără ca acest lucru să diminueze competitivitatea economiei", a susţinut Tăriceanu.

Întrebat despre situaţia în care se află primăriile, unde scad bugetele locale odată cu reducerea impozitului pe venit, Guvernul fiind acum în situaţia de a acorda compensări, Tăriceanu a spus că sunt foare multe "dereglări" acumulate în sistemul de fiscalitate şi trebuie introduse mecanisme de corecţie. "Jumătate dintre unităţile administrativ-teritoriale au un execdent de 20 de miliarde de lei, bani care stau, iar cealaltă nu au bugete suficiente. Trebuie să găsim un mecanicm de corecţie şi ştiu că Guvernul analizează găsirea unei soluţii pentru a nu văduvi bugetele locale. (...) Nu putem lăsa ca aceste discrepanţe să se adâncească", a adăugat Tăriceanu.

FOTO: Agerpres