Toader, presat de Voiculescu: "Aştept de la dvs o justă reparaţie morală"

Data publicării:
dan voiculescu stambandu-se

Dan Voiculescu vrea să beneficieze şi el de recursul compensatoriu, arătând într-o cerere adresată zilele trecute magistraţilor că ar trebui să i se aplice legea care scade din pedeapsă şase zile la fiecare lună  în detenţie, în condiţii necorespunzătoare. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, însă, că aşa ceva este imposibil. Detalii AICI. Acum, mogulul revine şi îi transmite lui Toader că aşteaptă "o justă reparaţie morală".

Nemulţumit de intervenţia ministrului Toader, Voiculescu i s-a adresat acestuia printr-o scrisoare deschisă publicată, luni, şi pe blogul său. Dan Voiculescu a părăsit închisoare după executarea a mai puţin de trei ani dintr-o pedeapsă de 10 ani. Detalii AICI.

Mai jos, textul integral al scrisorii către Toader:

"Cu toată consideraţia pentru pregătirea dvs. academică, vreau să vă precizez că într-un stat de drept legea este valabilă pentru toţi, fără privilegii şi fără discriminări (aşa cum spune art. 16 din Constituţie).

În consecinţă, atâta timp cât există o lege în vigoare care acordă 6 zile pe lună reducere din pedeapsă pentru detenţia în condiţii necorespunzătoare din penitenciarele româneşti, nu văd sensul precizărilor dvs. publice.

Vă aduc la cunoştiinţă că eu am stat 3 ani de zile în penitenciar, în condiţii pe care normele europene le cataloghează ca fiind necorespunzătoare sau alteori, inumane.

Dreptul meu de a beneficia de acele zile care se scad din pedeapsă este incontestabil.

Dacă afirmaţiile făcute se bazează pe dorinţa dvs. de a păstra distanţa faţă de o persoană eliberată condiţionat, aş putea să înţeleg, altfel nu.

Vă precizez că în baza unei decizii irevocabile, sunt un cetăţean care beneficiază de toate drepturile prevăzute de Constituţie, evident mai puţin de cele interzise prin Decizia 888 din 08.08.2014 pronunţată de doamna Camelia Bogdan. Este vorba de interdicia de a fi ales sau numit, şi de a conduce o societate comercială, decizii pe care le respect.

Aştept de la dvs o justă reparaţie morală", spune Voiculescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri