Radiourile din familia Digi, audiențe în creștere

Data publicării:
radio wikipedia

A fost o vară cu audienţe în creştere pentru radiourile din familia Digi. DigiFM a atras aproape 100.000 de ascultători în plus, iar ProFM este al doilea cel mai ascultat radio în Capitală, de cei cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani.

DigiFM, radioul cu acoperire națională care oferă informație echidistantă și muzică de calitate, a crescut constant ca audiență începând de la lansarea sa în noiembrie 2015. În această vară o jumătate de million de ascultători au ales zilnic frecvențele DigiFM, cu 93.000 mai mulți decât în primăvară.

Audienţe în creştere a avut şi ProFM. În Bucureşti, a fost ascultat zilnic de aproape 140.000 de persoane, cu 23.000 de persoane mai mult decât în primăvară. Creşterea este şi mai mare în rândul publicului cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani. ProFM a fost preferat zilnic de 86.400 de ascultători, cu 33.000 mai mulți față de perioadă anterioară. Astfel, ProFM a ajuns pe locul 2 între radiourile din București pentru acest sector de public.

În sondajele de audienţă a fost inclus pentru prima dată şi DanceFM. Radioul iubitorilor de muzică electronică a înregistrat nu mai puțin de 50.000 de ascultători pe zi.

Datele sunt incluse în Studiul de Audiența Radio realizat de către IMAS și Mercury Research, în perioada mai- august 2016.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri