Sari la conținut

Actorul care a mărturisit că l-a bătut pe Justin Trudeau în copilărie 

Actorul canadiano-american Matthew Perry, cunoscut pentru rolul din serialul „Friends”, a mărturisit că în copilărie l-a bătut pe Justin Trudeau, premierul actual al Canadei, relatează The Telegraph.

matthew perry

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Actorul a povestit că în copilărie a fost la aceeași școală cu Justin, al cărui tată, Pierre, era liderul țării la momentul respectiv, potrivit Agerpres.

„Mi-a amintit de asta prietenul meu Chris Murray, care era tot în clasa a cincea — că l-am băut de fapt pe Justin Trudeau”, a povestit Perry la emisiunea lui Jimmy Kimmel.

„L-am bătut amândoi. Cred că excela la un sport la care noi nu eram buni, așa că a fost gelozie pură”, a explicat actorul, adăugând că nu este deloc mândru de acest incident.

„Nu mă laud cu asta, este teribil. Eram un copil prost”, a adăugat Perry, care a urmat alături de Trudeau școala primară din Rockcliffe Park, o școală publică situată într-o zonă bogată din Ottawa.

„Cred că am avut un rol important în faptul că el (...) a devenit prim-ministru”, a glumit Perry. „Cred că și-a spus: Voi trece peste asta și voi deveni prim-ministru”, a spus el.

Biroul lui Trudeau nu a dorit să comenteze pe marginea afirmațiilor actorului.