Municipalitatea din San Francisco a declarat război crescătoriilor de animale de companie

Data actualizării: Data publicării:
dog-lovers-san-francisco-7
Din articol

 

Municipalitatea din San Francisco a votat o lege care interzice vânzarea în magazinele dedicate animalelor de companie a patrupedelor care nu au fost salvate de pe străzi, în cadrul unei iniţiative ce vizează combaterea ”fabricilor de câini de rasă”. Aceeaşi iniţiativă a fost demarată pentru a contribui la salvarea miilor de vieţuitoarelor fără stăpân care sunt aduse în fiecare an în adăposturile pentru animale, informează huffingtonpost.com.

dog-lovers-san-francisco-7

Consiliul de supraveghetori din San Francisco, la propunerea lui Katy Tang, consilier în Districtul 4 din metropola americană, a votat în unanimitate, marţi, pentru modificarea legii sănătăţii locale. Noua lege permite magazinelor pentru animale de companie să vândă doar câini şi pisici salvate de pe stradă. De asemenea, legea interzice vânzarea animalelor mai tinere de 8 săptămâni, informează News.ro.

”Credem cu tărie în ideea că noua lege va transmite un mesaj puternic nu doar în San Francisco, ci în întreaga Californie şi la nivel naţional. Sperăm că şi pe plan mondial”, a declarat Katy Tang.

Crescătorii de animale care deţin licenţă nu vor fi afectaţi de noul regulament, care doreşte să prevină ”practicile inumane şi amăgitoare ale afacerilor ce au la bază împerecherile de rasă, care aprovizionează cu animale pet store-urile şi, direct, consumul online”, au scris într-un editorial Katy Tang, reprezentanţii Humane Society of the United States şi reprezentanţii unor organizaţii locale pentru protecţia animalelor.

”Acest decret va servi ca agent inhibitor, prevenind sosirea acestei afaceri în San Francisco şi vânzarea de animale provenind de la crescători în masă iresponsabili, care vând căţeluşi şi pisoi ca şi cum aceştia ar fi produşi pe o bandă de industrială”, se afirmă în acelaşi editorial.

Într-un mesaj publicat pe Facebook prin care a anunţat acest vot istoric, Katy Tang s-a referit şi la recenta decizie a Departamentului Agriculturii din Statele Unite de a elimina de pe site-ul său datele şi înregistrările despre bunăstarea animalelor. Printre informaţiile eliminate de pe site s-au aflat şi cele aferente unor acte de cruzime comise în cadrul unor ”ferme de căţeluşi”.

”Am fost şocată să descopăr că USDA a şters recent de pe site-ul său informaţii ce documentau acte de cruzime, inclusiv informaţii despre fabricile de căţeluşi şi pisoi. Implorăm Departamentul Agriculturii să facă publice din nou aceste informaţii”, a precizat Katy Tang.

Votul de marţi a fost aplaudat de organizaţiile locale care militează pentru protejarea animalelor. Filiala din San Francisco a organizaţiei SPCA (Society for the Prevention of Cruelty to Animals) a spus că noua lege reprezintă ”o veste minunată”, iar reprezentanţii asociaţiei San Francisco Animal Care and Control şi-au exprimat sprijinul faţă de noua iniţiativă municipală.

Împreună, membrii celor două organizaţii adoptă peste 6.300 de animale pe an, lucrând de multe ori în parteneriat cu magazinele locale pentru animale de companie.

Filiala locală a asociaţiei Animale Care and Control a anunţat, de asemenea, că toţi puii de pitbull vor putea fi adoptaţi pe gratis în această lună.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri