Sari la conținut
News Alert

Raport. Două treimi dintre animalele sălbatice vor dispărea

Numărul animalelor sălbatice care trăiesc pe Pământ va scădea cu două treimi până în 2020, dacă nu se iau acțiuni urgente pentru a reduce impactul negativ al oamenilor asupra lor și habitatului lor, relatează The Guardian. Raportul „Living Planet Index” a avertizat că participăm la o extincție în masă care distruge lumea naturală de care omenirea depinde.

Foto: Gulliver/ Getty Images

Analiza, cea mai complexă de până acum, arată că populația animală a scăzut cu 58% între 1970 și 2012, iar până în 2020 va scădea cu până la 67%. Cercetătorii de la World Wildlife Fund (WWF) și Societatea Zoologică din Londra arată că de vină pentru această scădere dramatică este omul, care distruge le habitatele, care vânează și care poluează.

Pentru a măsura evoluția animalelor, WWF, în colaborare mai cu Societatea Zoologică din Londra, a studiat 14.152 de populații aparținând unor 3.706 de specii de vertebrate, reprezentând aproximativ 6% din numărul total al speciilor de vertebrate din lume.

Cercetătorii au analizat apoi felul în care efectivele de populaţii s-au modificat de-a lungul timpului începând din 1970.

Precedentul raport, publicat în 2014, a estimat că populaţiile speciilor sălbatice de pe Terra s-au înjumătăţit în ultimii 40 de ani. Noul raport sugerează că tendinţa a continuat: din 1970, populaţiile de animale au scăzut cu o medie de 58%.

Dispar din ce în ce mai multe animale care trăiesc în munți, păduri, râuri și mări, printre care se numără și speciile pe cale de dispariție precum elefanții și gorilele și creaturi mai puțin cunoscute precum vulturii și salamandrele.

Hiking Across The Karwendel Mountain Range

Foto: Gulliver/ Getty Images

Nouă eră geologică 

Prăbușirea faunei sălbatice, alături de schimbările climatice, sunt indicatori ai faptului că intrăm în era Antropocenă, adică o nouă eră geologică în care oamenii domină planeta.

„Nu mai trăim într-o lume mică pe o planetă mare. Acum suntem o lume mare pe o planetă mică, unde am atins un punct de saturație”, a spus profesorul Johan Rockström, directorul executiv la Stockholm Resilience Centre.

De asemenea, directorul general al WWF, Marco Lambertini, a atras atenția că omenirea este dependentă complet de natură pentru aer curat și apă, pentru mâncare și materiale, precum și pentru inspirație și fericire. 

„Bogăția și diversitatea vieții pe Pământ este fundamentală pentru sistemele de viață complexe care stau la baza lor. Viața susține viața însăși și facem parte din aceeași ecuație. Dacă pierdem biodiversitatea, lumea naturală și sistemele de susținere a vieții, așa cum le știm noi astăzi, se vor prăbuși”, a spus Lambertini.

Activitatea omului, motivul dispariției faunei sălbatice

Cauza principală a scăderii numărului de animale este distrugerea zonelor sălbatice pentru agricultură și exploatare forestieră. De asemenea, braconajul și exploatarea animalelor pentru mâncare este un alt factor major, din cauza pescuitului nesustenabil și a vânătorii: peste 300 de specii de mamifere sunt pe cale de dispariție deoarece sunt vânate pentru consumul alimentar al oamenilor.

Poluarea este o altă problemă. Balenele ucigașe și delfinii din mările Europene suferă din cauza poluanților industriali. Vulturii din Asia de Sud-Est au fost decimați în ultimii 20 de ani, murind după ce au mâncat cadavrele vitelor care au fost injectate cu medicamente antiinflamatorii.

Dolphin Gives Birth At Six Flags Animal Discovery Park

Foto: Gulliver/Getty Images

Populațiile din mediul marin au scăzut cu 36%. O treime din speciile de rechini și de pisici de mare sunt deja amenințate cu extincția, în principal din cauza pescuitului în exces, se arată în raport. De asemenea,  râurile și lacurile sunt habitate profund afectate de poluare și de exploatare.

Tuturor acestor presiuni li se adaugă încălzirea globală, astfel că mediul în care animalele pot trăi este din ce în ce mai redus, atrage atenția directorul de știință al WWF, Mike Barett.

Conflicte pentru resurse

Raportul mai atrage atenția că pierderea faunei sălbatice va afecta oamenii și chiar s-ar putea ajunge la conflicte. Deoarece resursele naturale de care depinde omenirea sunt în pericol, s-ar putea ajunge la situația în care oamenii să se lupte pentru a avea acces la resurse naturale precum apa, relatează The Guardian.

Sunt și specii care încep să își revină, ceea ce arată că dacă se iau măsuri urgente criza ar putea fi evitată sau cel puțin gestionată mai bine. Spre exemplu, crește numărul tigrilor iar ursul panda gigant nu mai este pe cale de dispariție.

World's Only Alive Panda Triplets Start Living Together With Their Mother

Foto: Gulliver/ Getty Images

În Europa, deoarece lynxul a fost protejat prin lege, populația acestei specii a crescut de cinci ori din 1960. De asemenea, la cel mai recent summit privind fauna și flora sălbatică la nivel global au fost introduse noi reguli de protejare a furnicarului, cel mai traficat animal, și pentru palisandru (lemnul de trandafir), cel mai traficat produs sălbatic dintre toate.

Însă, pentru a stopa dispariția animalelor și distrugerea habitatelor naturale este nevoie de o schimbare sistemică a modului în care societatea consumă resursele, se atrage atenția în raport. Oamenii pot mânca mai puțină carne și pot folosi materiale sustenabile.

„Ai crede că nu este ceva greu de înțeles că o afacere care se bazează pe consumul de materiale care nu sunt sustenabile, la un moment dat va da faliment. Politicienii trebuie să se asigure că toate politicile lor, nu doar cele de mediu, sunt sustenabile. Raportul ne oferă o expunere clară și șocantă a situației din prezent. Eu sper că nu ne vom arunca mâinile în sus în semn de disperare pentru că nu e timp să disperăm, trebuie să luăm atitudine și să acționăm”, a spus directorul de știință al WWF. 

Metodologia folosită la întocmirea raportului a fost însă criticată, notează The Guardian.

Stuart Pimm, profesor de ecologie conservaţionistă la Universitatea Duke din SUA, spune că, deşi fauna globală se află într-adevăr în declin, au existat prea multe „goluri” în ceea ce priveşte datele ştiinţifice utilizate în alcătuirea studiului, afectând în acest fel modul de calculare a procentului aferent scăderii populaţiilor de animale de pe Terra.