Sari la conținut

BONTON. Singurul sat rotund din România

Într-un sat din România, toţi oamenii trăiesc... în centru. Se întâmplă la numai de 50 de kilometri de Timişoara, acolo unde se află singurul loc din ţara noastră construit în formă de cerc. Localitatea Charlottenburg sau Şarlota, cum a fost redenumită în timpul regimului comunist, a fost înfiinţată în anul 1771, după ce germanii au fost aduşi în Banat în perioada Imperiul Habsburgic.

Peter Trimper, localnic Charlottenburg: „S-au colonizat aici 32 de familii şi la fiecare i-a împărţit un lanţ de teren, cu grădină, cu tot şi au făcut casele.”

Dacă la recensământul din anul 1880, populaţia se împărţea în 234 de germani, 32 de români şi 32 de maghiari, la cel din 2002, un singur neamţ mai trăia la Charlottenburg.

Ilie Balint, localnic Charlottenburg: „A fost foarte frumos cu ei şi eram prieteni cu ei! La orice sărbătoare, la revelion şi la ăstea, făceam împreună cu ei! O dată la ei, o dată la noi!”

Vasilica Balint, localnică Charlottenburg: „Nu am fost marginalizaţi! Să zicem că... a, eu sunt cutare, tu eşti cutare! Nu! Multe am învăţat de la ei! Foarte multe! Şi prăjituri, şi mâncare, şi de toate! Că ne-am împrumutat unii de la alţii!”

Peter Trimper, localnic: „Atunci când am fost expropriaţi, în 45 când a venit colectivul, tinerii n-au mai rămas să lucreze la colectiv, tinerii au plecat la oraş. Eu am rămas aici. Trebuie să fie unul, ultimul.”

Peter Trimper are 78 de ani şi locuieşte singur în casa părintească din Charlottenburg. Are încă 8 fraţi, care s-au stabilit în Germania, însă el a ales să rămână în locul natal.

Satul Charlottenburg, declarat monument istoric de Ministerul Culturii şi Cultelor, avea şcoala şi biserica în centru. În acest fel, toţi locuitorii aveau de parcurs aceeaşi distanţă până la cele mai importante destinaţii din localitate.

Peter Trimper, localnic: „Lumea mergea la biserică, venea popa de la Remetea Mică tot a treia săptămână. Copiii toţi la biserică, nu era aşa ca acuma, gol.”

Acum, la biserică vine un preot o dată pe lună. Peter Trimper este cel care are grijă de cimitir, în mod voluntar, de mai bine de 40 de ani.

Deşi locul ar putea atrage sute de turişti, puţini sunt cei care mai calcă uliţele satului. Tinerii au plecat, iar cei mai în vârstă trăiesc din amintiri. Cândva, fiecare familie avea animale în ogradă, acum mai sunt trei în tot satul.

Ilie Balint, localnic: „Acuma începem să îmbătrânim şi noi! Vârsta îşi spune cuvântul! Că nu mai putem să ţinem animale, uitaţi... ”

Peter Trimper, localnic: „Nu exista o casă să n-aibă vie, 15 ari de vie pe deal, se lucra. Dar erau meseriaşi, ca în fiecare sat. Era croitor, era cizmar, rotar, tâmplar şi nu mai e nevoie, nu mai e acuma.”

Singurul lucru care a rămas neschimbat este parcul vânătoresc de la Şarlota, care a împlinit peste 100 ani şi este cel mai vechi de acest tip din ţară. La începutul secolului XX, aristocraţii veneau aici la vânătoare, iar după primul război mondial, a devenit domeniu regal.

Ştefan Bololoi, fost angajat al domeniului de vânătoare: „Regele, probabil, era vânător! Şi era un fond bun de vânătoare, ăsta! Bine administrat. Regele a cumpărat sediul şi fondul, dar în 1947, fondul a fost naţionalizat!”

Din singurul sat „rotund” din România riscă să rămână doar forma, pentru că fondul a fost compromis înainte de 89 de comunişti, iar după 90, de plecarea în masă a tinerilor în străinătate. Forma fără fond este însă o veche meteahnă românească de care se pare că nu mai scăpăm.