Studiu. Nemulţumirile oamenilor privind casa în care locuiesc

Data publicării:
locuinte

Un studiu arată că designul interior, suprafața totală sau împărțirea spațiului sunt principalele nemulţumiri ale oamenilor privind casa în care locuiesc. Femeile sunt cele care ar redecora casa, în timp ce bărbaţii sunt preocupaţi de cum anume pot face ca spaţiul să fie mai bine utilizat.

Datele europene arată că românii trăiesc în unele dintre cele mai mici locuinţe. La oraş, suprafaţa medie este de doar 40 de metri pătraţi, la jumătate faţă de nivelul european. Însă, indiferent de cât de mare este casa, oamenii se lovesc de aceleaşi probleme.

Potrivit un studiu GFK, oameni din 21 de ţări au spus că primul lucru pe care l-ar schimba la casa lor este modul în care arată la interior. Topul este continuat de cei care fie nu sunt mulţumiţi de dimensiunea locuinţei, fie ar face o reîmpărţire a spaţiului astfel încât să pară mai spaţioasă. Bineînţeles că o astfel de schimbare se face şi cu schimbarea mobilierului, drept urmare 35 la sută dintre repondenţi au pus mobilierul pe locul trei în topul îmbunătăţirilor aduse locuinţei.

Designul interior şi mobila sunt principalele preocupări ale femeilor, în timp ce reîmpărţirea spaţiului îi preocupă pe bărbaţi. Potrivit studiului, tot bărbaţii sunt interesaţi şi de electronice şi electrocasnice.

Turcii şi ruşii sunt primii care ar modifica modul în care arată casa lor la interior. La polul opus, olandezii, japonezii, nemții, francezii și belgienii sunt cei mai fericiți cu amenajarea locuinței lor.

În România, aproape 80 la sută dintre cei intervievaţi au spus că nu vor să modifice nimic în următorul an. Explicaţia vine însă din lipsa de bani, şi nu pentru că românii nu ar mai avea ce îmbunătăţiri să aducă locuinţelor.

27.000 de persoane din 21 de ţări au participat la studiul GfK.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...