Sari la conținut

Câți bani aduc fericirea? Răspunsul celui mai bogat român

Banii contează doar când nu îi ai. O spune cel mai bogat român, care are o avere estimată la peste 1,6 miliarde de euro. Şi totuşi, câţi bani aduc fericirea în opinia lui Ion Ţiriac? La 10 milioane de dolari ai avea toate motivele să fii fericit, spune omul de afaceri într-un interviu pentru DigiFM. Miliardarul precizează însă că suma care l-a propulsat în topul celor mai bogaţi români nu există fizic în niciun cont, ci este doar o estimare a bunurilor deţinute.

 

Pe de o parte, mă jigneşte cu suma asta, pe de altă parte, este mult prea mare ca s-o consideri. Mă jigneşte pentru că, după 27 de ani de investiţii în România - fără să fiu megaloman, în 1990 aveam banii mei deja, făcuți în sport, nu în altceva - probabil că puteam să cumpăr jumătate din România, n-am făcut-o. Am decis să investesc în treburi pe termen mediu-lung, începând cu bancă, asigurare, am fost un pionier în acest sistem financiar”, spune Ion Țiriac.

Drumul succesului a început pe terenul de tenis, povesteşte omul de afaceri. Sportul i-a adus primii bani, dar şi contracte de management pentru tenismeni de renume ca Boris Becker și Goran Ivanisevic.

Reputaţia lui a fost o garanţie pentru străinii pe care i-a convins să vină în România alături de el. Aşa a început să îşi clădească imperiul financiar: o bancă, o companie de asigurări, afaceri în imobiliare şi domeniul auto.

În timp, şi-a vândut unele afaceri, pe altele le-a dezvoltat, aşa cum s-a întâmplat cu cele din domeniul auto. Este o pasiune de o viaţă a omului de afaceri care are o colecţie impresionantă de aproximativ 400 de maşini.

„Se pare că cel mare business în ultimii 15-20 de ani au fost mașinile. Cele istorice. Tot ce cumpărai acum 10 ani cu 10, vinzi astăzi cu 100, dar trebuia să știi ce cumperi. Am făcut-o pentru că îmi place. De asta. Să ai aproape 400 de mașini e ridicol. Dar mie mi-au tot plăcut... cu una, cu una, cu alta și am tot cumpărat aceste mașini”, spune Ion Țiriac.

De la înălţimea unei averi consistente, fericirea are o altă definiţie pentru omul de afaceri.

Cu 10 milioane de dolari e foarte bogat... nu mai are griji. Dar dacă are 100 de milioane are o problemă enormă și viața lui s-a complicat tot timpul, în fiecare zi. Banii nu contează. Banii contează numai când nu-i ai. Cand ai bani, nu te preocupă banii”, spune omul de afaceri.

De trei decenii, Ion Ţiriac își ţine o parte din bani într-o fundaţie dintr-un paradis fiscal, în Panama. Aşa a ajuns numele lui în cel mai mare scandal financiar al anului: Panama Papers. Omul de afaceri a ţinut să precizeze atunci că şi-a achitat taxele în toate ţările unde a făcut afaceri.