Sari la conținut
News Alert

Cele mai scumpe restaurante. Locul unde un client plătește și 2.000 de euro pentru o masă

Pentru cei care vor şi îşi permit să mănânce în umbra rechinilor, în Insulele Maldive, sau într-o atmosferă demnă de Palatul Versailles a fost realizat clasamentul celor mai scumpe restaurante din lume. Iar pe primul loc nu este, aşa cum s-ar putea crede, un local din Paris.

Pe primul loc pe lista restaurantelor exorbitante este Sublimotion din Ibiza, scrie life.ro. Cei care se încumetă să plătească o notă de 2.000 de dolari pot cina într-o atmosferă specială, departe de petrecerile pentru care e cunoscută insula din Marea Mediterană. Iar bucătarii le vor pune pe masă 20 de feluri de mâncare. Localul este amenajat în hotelul Hard Rock.

Urmează, în clasament, restaurantul Ithaa Undersea din Insulele Maldive. Ca să ajungă la mese, clienţii coboară cinci metri sub nivelul Oceanului Indian, într-o zonă cu mulţi rechini. Un meniu cu specific european porneşte de la 320 de dolari pentru o persoană. Ithaa Undersea a fost desemnat cel mai frumos restaurant din lume în 2014.

Le Meurice completează topul celor mai scumpe trei restaurante din lume. La Paris, un client va plăti 524 de dolari pentru trei specialităţi, plus o selecţie de brânzeturi sau un desert. Proprietatea renumitului bucătar Alain Ducasse se remarcă şi prin interiorul luxos, inspirat de Palatul Versailles şi cu vedere spre Grădinile Tuilleries.

Pe lista celor mai scumpe restaurante din lume se află localuri din Elveţia, Tokyo, Paris şi New York. Iar chef-ul Gordon Ramsay a reuşit să ridice standardul mâncării britanice suficient de mult pentru a le cere clienţilor 355 de dolari şi pentru a duce în clasament unul dintre restaurantele sale din Londra.