Channing Tatum va interpreta rolul unei sirene într-un remake după filmul „Splash”

Data actualizării: Data publicării:
GettyImages-454991808

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Actorul văzut recent în „Ave Cesar” al fraților Coen va fi sirenă în remake. În versiunea originală lansată în 1984, regizată de Ron Howard și al cărei scenariu i-a aparținut lui Brian Glazer, Daryl Hannah interpreta creatura venită din adâncul oceanului. Povestea, care ar urma să fie asemănătoare în remake, aducea pe ecran o sirenă care salva viața unui băiețel gata să se înece. După 20 de ani, fostul copil ajuns un tânăr frumos (Tom Hanks) vrea să regăsească sirena, care îi propune să o urmeze în regatul ei de sub ape în loc să continue să trăiască pe uscat. De această dată va fi salvată o femeie, al cărei rol este interpretat de Jillian Bell, potrivit Agerpres.

Tatum și Bell se vor regăsi astfel la câțiva ani după ce au fost colegi de distribuție în „22 Jump Street”.Nu s-a anunțat încă data lansării noului "Splash" și, până va fi sirenă, actorul va figura pe afișul filmului „MIB 23” și al urmării la „Kingsman”. Jillian Bell va juca și ea în filmul „Office Christmas Party”, alături de Jason Bateman.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri