Sari la conținut

Povestea inventatorului rebusului românesc

În anul 1928, studentul Nicolae Popescu, poreclit „Rebus", datorită pasiunii sale pentru jocurile enigmistice, câştigă primul campionat naţional de cuvinte încrucişate. Ziarele îi laudă inteligenţa şi îl alintă... „domnul Rebus". Editura Adevărul îl angajează să compună o revistă de specialitate şi o numeşte... REBUS. Un nume care devine brand, îi aduce celebritate creatorului ei şi titulatura de... părinte al rebusismului românesc!

Crina Popescu - bibliotecarul comunei Pietrari, jud. Vâlcea: „Un geniu puţin înţeles ca şi multe alte genii din literatura noastră, din istoria noastră”.

Nicolae Popescu începe colaborarea pe teme rebusistice cu Tudor Arghezi, dar pleacă din Bucureşti în anul 1939, când revista îşi încetează apariţia. Revine acasă, la Pietrari, în Vâlcea, unde se angajează ca dascăl, dar continuă prietenia cu poetul, care începe să-l viziteze des, împreună cu familia.

Adrian Veţeleanu – profesor: „Venea cu copiii. Copilul Baruţiu era cam de vârstă cu mine. Şi veneau şi stăteau mai multe zile aici. Şi cu Mitzura”.

În anul 1952, Nicolae Popescu este invitat de regimul comunist să revină la conducerea revistei Rebus, dar... refuză, pentru că asta ar fi presupus să conceapă obligatoriu şi careuri pe placul tovărăşului.

Constantin Mereşescu: „Era puţin marginalizat. Pentru că nu avea aceeaşi afinitate pentru ideile socialiste”

Reversul medaliei este că regimul îl va marginaliza. Rămâne însă la catedra de limba română din Pietrari, înfinţează un cor, scrie cărţi şi le predă elevilor diverse lecţii prin metode... rebusistice.

Constantin Mereşescu - fost dascăl al şcolii din Pietrari, Vâlcea: „A aplicat la clasă rebusul! Adică, pe o anume temă se făcea un careu de zece pe zece şi fie le dădea câteva litere de orientare, sau se puneau întrebările respective, şi elevii, pe baza cunoştinţelor pe care le aveau, trebuia să dezlege respectivul careu.

Adrian Veţeleanu – profesor: „Când am învăţat Rapsodia I-a de George Enescu, la muzică, dânsul ne-a făcut un rebus, pe tablă. Cu anumite cuvinte din strofele cântecului. Şi anumite litere. Şi pe verticală a ieşit Enescu! Nu ştiam noi atunci de rebus. Nu ştiam. Dar faptul că să nu ne plictisim în timpul orei, crea pe moment. Care era foarte atractiv pentru noi. Erau nişte lecţii de neuitat.”

Careurile cu pătrăţele albe şi negre au ajuns atât de populare în comunism, încât revista Rebus avea cereri de... opt sute de mii de exemplare, lunar. Şi totuşi, notorietatea celui care le-a creat, a scăzut atât de mult încât, astăzi, după numai doisprezece ani de la moarte, foarte puţini mai ştiu cine a fost părintele rebusului românesc.

Crina Popescu - bibliotecarul comunei Pietrari, jud. Vâlcea: „Din păcate, domnul Popescu Rebus nu este atât de cunoscut nici măcar în localitatea noastră. Decât de cunoscătorii rebusului, în general.”

În comuna natală, autorităţile locale nu i-au adus niciun omagiu dascălului Popescu - Rebus. Nu i-au ridicat statuie, n-au denumit o stradă cu numele său şi nici n-au fost interesate să-i exploateze invenţia rebusistică în interes turistic.

Adrian Veţeleanu – profesor: „Conducerea primăriei n-a fost întotdeauna asigurată de nişte oameni cu mare drag de cultură, de trecutul comunei”.

Cu excepţia bibliotecarului comunei Pietrari, care organizează concursuri rebusistice pentru elevi, în vacanţele şcolare de vară, singurul român preocupat de reabilitarea culturală a lui Nicolae Popescu - Rebus este chiar proprietarul casei sale memoriale. Când a cumpărat-o, i-a promis profesorului că o va consolida şi o va pune la dispoziţia celor interesaţi de opera și de personalitatea sa.

Cornel Băcanu - proprietarul casei memoriale Rebus: „Este o casă din lemn, o casă din lemn de stejar. După cum observaţi, bârne de stejar cu lăţime de la 20 la 35, 40 de centimetri, tencuită la interior cu cânepă, câlţi, var şi nisip, cum se făcea şi se face în casa românească. Partea muzeală, partea casei pe care o vedem, va fi restaurată, consolidată este, şi va fi pusă în circuitul muzeal din zonă”.

România este, în acest moment, una dintre cele 42 de ţări cu drepturi depline, în cadrul Federaţiei Internaţionale de Rebus. Iar datorită procentului mare de cuvinte şi definiţii pliate strict pe tematica aleasă de autor, careurile rebusistice româneşti sunt considerate... printre cele mai dificile din lume!