Sari la conținut

Amnistie doar pe jumătate. Unii medici care au dat rețete compensate pacienților trebuie să dea banii înapoi

Medicii care au lucrat între 2009 şi 2012 în centrele de permanenţă, adică mici camere de gardă de la sate, au fost plătiţi cu 15 lei pe oră. Curtea de Conturi însă a constatat că ei ar fi trebuit să primească doar 5 lei, aşa că peste 1.000 de medici au primit înştiinţări că trebuie să dea banii înapoi. Unii dintre ei acumulaseră datorii de câte 20.000 de lei.

„Aceşti medici de familie care lucrau în centrele de permanenţă nu vor trebui să plătească sumele din deciziile de impunere a Curţii de Conturi”, a spus deputatul Florin Buicu.

Alți doctori cu datorii la stat sunt cei care au eliberat reţete compensate unor pacienţi care nu aveau dreptul.

„Am fost penalizaţi cu sume imoportante până aproape de suta de milioane de lei, de aceea amnistia trebuia să fie pentru toată lumea, pentru că ceea ce am făcut a fost în binele pacientului și nu pentru a greva bugetul statului”, spune medicul de familie Anca Deleanu.

Un pensionar cu un venit sub 700 de lei are dreptul la o compensarea mai mare a medicamentelor. Dar Fiscul a constatat că unii pacienţi aveau şi alte surse de bani şi pierdeau astfel dreptul la compensare. Medicii care le-au acordat reţete cu medicamente la preţ redus sunt acum buni de plată.

„Treaba medicului nu este să verifice veniturile pacientului, această informație trebuie să vină de pe sistemul informatic unic intergrat”, spune dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie.

Nici astăzi bazele de date ale Fiscului şi Casei de Asigurări nu sunt interconectate, astfel că medicii nu pot vedea în sistem dacă un pacient câştigă mai mult decât declară pe proprie răspundere.