Sari la conținut

Bolnavii de cancer din Vaslui fac naveta până la Iaşi pentru tratament

Dimineaţă, la ora 5.00, Dumitru Manea a plecat de acasă, din Lunca Banului, judeţul Vaslui. Are aproape 65 de kilometri de făcut până în oraş. Dumitru Manea e bolnav de cancer la colon.

La ora 07.00, el a fost primul pacient ajuns în faţa biroului de internări al Spitalului Judeţea. Aici ar trebui să îşi facă tratamentul.

Însă ultimul oncolog angajat şi-a dat demisia pe 19 ianuarie. De atunci, managerii caută înlocuitor.

Am scos postul la concurs, am făcut adrese către toate institutele de medicină pentru a ne ajuta şi sperăm ca absolvenţii şi din alte centre universitare să opteze pentru a ocupa un post în spitalul Vaslui”, declară Lelia Croitoru, directorul medical al Spitalului Judeţean Vaslui.

Rând pe rând, până la ora 10.00, încă patru pacienţi formează tura de azi pentru Iaşi. Sunt în total 37 de oameni care au nevoie de tratament, iar spitalul din Vaslui le asigură transportul.

Alţii să trăiască şi noi să murim, aşa e acum. Ce am ajuns”, spune Dumitru Manea, pacient.

După trei ore de aşteptare, Dumitru Manea a plecat, în sfârşit, spre Iaşi. Urmează încă 70 de kilometri.

„E rău, nu mă simt bine, a fost şi cald, e obositor, e lung drumul”, afirmă Marcel Safir, pacient.

Mai degrabă mor de moarte bună şi gata”, mărturiseşte Dănuţ Drăgunoiu, alt pacient.

La ora 11.00, cei cinci bolnavi şi însoţitorul lor ajung la Iaşi. Încep alte ore de aşteptare pe holurile Insitutului Oncologic, la care sunt trataţi pacienţi din toată zona Moldovei.

Pacienţi care fac chimioterapie pot avea tulburări după tratament. Acestea se tratează ambulator, este imposibil să le dăm un cadru medical să îi însoţească, noi nu putem asigura aşa ceva”, declară Gabriel Dimofte, directorul medical al Institutului Regional de Oncologie Iaşi.

Tratamentele durează până la 17.30. Abia atunci, cursa pleacă înapoi spre casă.

Dumitru Manea ajunge la Vaslui în jurul orei 19.00. De aici, îl aşteaptă cei 65 de kilometri până în sat.

Cursele între Vaslui şi Iaşi se fac de două ori pe săptămână, miercurea şi joia. În funcţie de numărul de locuri libere, pacienţii îi pot avea alături şi pe însoţitori.

În total, la Vaslui, sunt 4.000 de bolnavi de cancer.