Sari la conținut

Când îţi poate face rău cura de detoxifiere

„E un trend, multă lume vorbeşte de detoxifiere şi despre slăbire, despre toată alimentaţia asta naturală, este un lucru bun. Nu este bine că lumea nu este informată. Oamenii sunt atraşi de această modă şi de multe ori nu au rezultatele pe care le aşteaptă, de multe ori au aceste senzaţii neplăcute şi renunţă, pentru că nu fac protocolul aşa cum trebuie. Se poate şi acasă, dar cel mai bine este să faci terapia în grup sau supravegheat de o persoană de specialitate. În prima fază, oamenii pot să se simtă mai rău, să vomite, să aibă ameţeli, sunt lucuri pe care oamenii, dacă le înţeleg, le acceptă, a doua zi iese soarele şi totul este bine şi fumos”, a spus consultantul în nutriţie Alec Blenche, la Digi24.

El a explicat că cele mai bune perioade pentru detoxifiere sunt primăvara şi toamna.

„În a doua parte a lunii septembrie avem echinocţiul de toamnă, perioada când ziua se egalează cu noaptea şi în momentul în care luna este în scădere este cel mai bine să ţii o cură de detoxifiere. Trebuie să folosim alimente de sezon şi care ne încarcă din punct de vedere celular şi ajută corpul să aibă puterea să scoată din celule toxinele care s-au acumulat în timpul anului”, a adăugat Alec Bleche.

El a adăugat că este foarte important să avem pauze mari între mese, de 4-5 ore. Dacă vom mânca la 8 dimineaţa, a doua masă o vom lua la 1 şi a treia masă la 6. În pauzele alimentare, corpul îşi face funcţiile în oridinea naturală, a mai spus nutriţionistul.