Sari la conținut

Cardul de sănătate dă rateuri

Numai că, probele au eşuat după ce sistemul electronic s-a blocat. Oficialii din Sănătate promit că toate problemele vor fi remediate până în februarie, când folosirea cardului ar trebui să devină obligatorie. Până acum, mai puţin de unu la sută dintre cardurile distribuite asiguraţilor au fost înregistrate în sistem. 

Medicii de familie au fost invitaţi la Casa Naţională de Sănătate să înveţe cum se activează cardul electronic. Dar exact în momentul demonstraţiei, sistemul a cedat.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări se aştepta să apară unele erori. „Pe secundă vor fi trase foarte multe carduri şi noi vrem să ştim că sistemul funcţionează bine. Dacă apar ceva probleme tehnice să le putem remedia”, a spus Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. 

Din cele aproape 13 milioane şi jumătate de carduri distribuite, abia dacă au fost activate două sute de mii. Medicii de familie nu s-au pus de acord cu reprezentanţii Casei cine să cumpere cititoarele de carduri.

Problema nu a fost pentru suma necesară acestor cititoare”, a spus Rodica Tănăsescu - preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie.

Cel mai ieftin cititor de carduri costă puţin peste 20 de lei, dar medicii nu sunt mulţumiţi de cum funcţionează. Unul performant costă şi de zece ori mai mult. „Trei sute şi ceva de lei. Se adaugă un preţ nu chiar mic lipsit de importanţă pentru instalarea lui şi un preţ pentru mentenanţă, pentru că trebuie un service, trebuie o garanţie şi aşa mai departe”, a mai spus Rodica Tănăsescu.

Constrânşi de Casa de Asigurări să achite toate aceste costuri, două treimi dintre medicii de familie şi-au cumpărat, într-un final, cititoarele. Teoretic, noul sistemul ar putea fi folosit din luna februarie şi, timp de trei luni, va funcţiona în paralel cu cel actual. Apoi, orice consultaţie, investigaţie medicală sau tratament va trebui validat cu ajutorul cardului.