Sari la conținut

Cardurile de sănătate, distribuite de azi, vor fi imposibil de folosit

După consultarea pacientului, medicul raportează investigaţia, în computer, către casa de asigurări. Acest lucru se va schimba odată ce folosirea cardul naţional de asigurat va deveni obligatorie. Fiecare consultaţie va fi validată cu acest document.

Cardul va fi adus acasă de poştaş şi predat pe baza buletinului de identitate şi a semnăturii asiguratului.

Dacă de două ori asiguratul nu este găsit acasă, Poșta va preda cardul casei de asigurări de care aparţine pacientul.

După ce vor primi documentul electronic, românii vor trebui să meargă la medicul de familie să îl activeze. Problema este că doctorii refuză să îşi cumpere cititoarele de card şi spun că ar trebui asigurate de stat.

„Cardul este proiectul Casei Naţioanle de Asigurări de Sănătate și era normal să existe și un capitol numit implementare, care să presupună dotarea furnizorilor de servicii medicale cu cititoare de card”, afirmă dr. Rodica Tănăsescu, medic de familie.

„Cardul este frumos, este ca şi cel de la benzinărie, dar nu este bun de nimic. Cel puţin în momentul asta si sunt convins că şi nişte luni bune de acum încolo”, afirmă dr. Cătălin Costovici.

Pacienţii vor avea nevoie de card şi pentru internare. Odată cu folosirea cardului de asigurat, românii nu vor mai trebui să facă dovada că sunt asiguraţi cu adeverinţe sau alte documente.

„Cele două sisteme vor merge în paralel până când va exista obligativitatea folosirii cardului național. Recomandarea noastră este ca atât pacientul, cât şi medicul să folosească cardul de asigurat”, a declarat Mihaela Tănase, purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Pe card vor fi inscripţionate doar datele personale. Introducerea informaţiilor medicale va fi opţională.