Cât costă o sarcină în România

Data publicării:
gravida insarcinata
FOTO: Guliver/ Getty Images

În anul 2015, peste 40.000 de femei nu au mers nici măcar o dată la medic pe durata sarcinii. Deși investigațiile sunt decontate de CNAS, programările se fac cu mult timp înainte, iar de cele mai multe ori gravidele trebuie să aștepte ore în șir pe holurile spitalelor. Nu e de mirare că multe aleg să meargă la privat. Aici fondurile se termina foarte repede, așa că nota de plată este de multe ori uriașă. Asta pentru cine își permite.

După testul de sarcină, consultul la medicul specialist este mai mult decât indicat, la fel si efectuarea unei ecografii.

„Prima ecografie şi cea mai importantă în primul trimestru pentru a stabili locaţia sacului gestaţional. Din păcate, sacul gestaţional se poate localiza şi în afara cavităţii uterine, la nivel tubar, iar cu cât acest diagnostic este stabilit mai devreme cu atât terapia medicamentoasă poate fi aplicată”, spune Caliopia Gavril Parfene, medic primar obstetrică-ginecologie.

La spitalele de stat, consultaţia şi ecografia sunt gratuite în limita fondurilor disponibile de la casa de asigurări de sănătate. Georgiana Aron este mamă a doi copii şi majoritatea analizelor le-a făcut gratuit în ambele sarcini.

„Eu le-am făcut la Spitalul Filantropia pentru că am medicul acolo şi m a învăţat să mă programez cu 3 luni înainte ca să pot să prind loc”, spune Georgiana Aron, mamă.

Medicul va recomanda şi un set de analize.

„Este vorba de seturile uzuale de analize de sânge referitoare la hemoleucogramă, la câteva analize care se referă la screeningul pentru infecţiile la începutul sarcinii şi în rest este individualizat, de la caz la caz, se recomandă să se dozeze de la caz la caz nivelul glicemiei în sânge”, afirmă Alina Veduţă, şef departament medicină fetală, Spitalul Clinic Filantropia Bucureşti.

„Dacă o pacientă are abonament la o reţea de clinici private şi clinica îi spune: uitaţi, pentru că sunteţi abonat aveţi 50% reducere, dar ea de fapt nu ar trebui să plătească nimic. Foarte putine gravide se duc la mai multe laboratoare să caute fonduri pentru că fondurile dispar în primele zile ale lunii şi preferă să nu mai piardă timp. Dai 3, 4 telefoane şi descoperi că unele laboratoare au fonduri”, spune Georgiana Aron, mamă.

Unele analize pe care le recomandă medicul în sarcină nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.

Dublul test şi ecografia morfologică pot costa chiar şi 400 de lei.

Pentru femeile gravide care nu pot aştepta și câteva săptămâni pentru analizele gratuite, o alternativă o reprezintă centrele private. Acolo se efectuează analize contra cost, dar este posibil ca unele clinici să aibă contract cu CNAS. Atenție, însă. Fondurile sunt limitate și în acest caz.

Tot în primul trimestru se face dublul test, dar şi o ecografie morfologică.

„Se numește morfologie de trimestrul 1, când se face și testul dublu test de depistare a celor mai frecvente anomalii cromozomiale cum este Sindromul Down, Edward și Pato”, afirmă Elvira Bratilă, medic primar obstetrică-ginecologie, şef secţie, Spitalul „Prof. dr. Panait Sârbu" .

Amniocenteza se face gratuit în câteva centre din ţară, în limita fondurilor disponibile.

În cazul în care riscul pentru aceste boli este mare, se recomandă amniocenteza, procedură care se realizează în trimestrul doi de sarcină.

Consultaţiile sunt recomandate odată la patru săptămâni, atâta timp cât nu există probleme de sănătate. Între săptămânile 20 si 24 se face o nouă ecografie care va evalua creşterea şi dezvoltarea fătului.

„Se efectuează o ecografie în detaliu ale aspectelor anatomice fetale pornind de la cap până la picioruşe, se numără fiecare deget, se urmăresc cavităţile inimii, fiecare structură intracerebrală. Este o ecoografie extrem de importantă care se realizează în 2D”, spune Caliopia Gavril Parfene, medic primar obstetrică-ginecologie.

Specialiştii mai recomandă în această perioadă testul pentru depistarea diabetului gestaţional, un tip special de diabet care apare în sarcină. Între săptămânile 30 şi 32 se face o reevaluare ecografică, pentru a vedea cum se dezvoltă fătul.

Se reevalueaza curba de crestere. Se face o examinare doppler pe artera omblicala si pe artera cerebrala medie care iti permite calcularea asa zisului indice cerebro placentar si iti evalueaza capacitatea placentei de a hrani copilul si daca exista semne de suferinta fetala sau retard de crestere intrauterina, modificari ale indicelui pe artera cerebrala medie”, spune Elvira Bratilă, medic primar obstetrică-ginecologie.

În cel de-al treilea trimestru de sarcină se face din nou un set complet de analize şi cel puţin o ecografie. La clinicile private aceasta poate să coste şi 650 de lei.

„Identifică eventualii feţi care nu ar putea să se adapteze unui travaliu, feţii cu restricţie de creştere intra uterină care nu se dezvoltă conform unei curbe adecvate, cei care nu prezintă o cantitate suficientă de lichid, poziţii anormale, dacă placenta este de asemenea situată înaintea prezentaţiei fetale”, spune Caliopia Gavril Parfene, medic primar obstetrică-ginecologie.

Medicul recomandă în sarcină şi o serie de vitamine şi suplimente prenatale, care mai costă şi ele lunar aproximativ 100 lei. Dacă tragem linie şi calculăm, o familie trebuie să aibă cel puţin 1000 de lei pentru investigaţii în perioada sarcinii, iar suma poate ajunge şi la 4000 de lei în mediul privat. În cazul în care apar probleme suplimentare, costurile depăşesc 2000 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri