Sari la conținut

Cauzele mâncatului emoțional

Multe dintre persoanele care au probleme de greutatea mănâncă pe fond nervos, atrag atenţia medicii. Lipsa somnului, depresia, stresul, dar mai ales educaţia din primii ani de viaţă sunt câteva dintre cauzele mâncatului emoţional.

Suntem dependenţi de obiceiurile din copilărie, spun medicii. În momentele de stres, unii dintre noi ne consolăm cu mâncare, iar în momentele fericite ne răsfăţăm cu ceva dulce, de exemplu.

Dr. Doru Negru, medic primar boli interne şi diabet nutriţie şi boli metabolice: „Ce am fost învăţaţi? Ia fii tu cuminte că dacă eşti cuminte, îţi da mama ceva bun. Nu mai plânge, că uite îţi face bunica ceva bun de mâncare şi totdeauna am asociat mâncarea cu ceva plăcut. Exact cum e mai păgubos cu putinţă.”

Dr. Andreea Dragomir: „În episoadele de mâncat emoţional căutăm să mâncăm ceea ce ştiam noi că se asociază cu ceva bun sau care primeam noi poate când eram copii că şi recompensă şi de cele mai multe ori este urmat de senzaţia de vinovăţie care apare frecvent după acest episod şi care practic aduce o impresie şi mai proastă despre propria persoană şi propria imagine. Şi cumva accentuează stresul iniţial. Deci intrăm într-un cerc vicios care nu ne ajută.”

Mai mult, intervin şi anumite reacţii hormonale.

Dr. Doru Negru, medic primar boli interne şi diabet nutriţie şi boli metabolice: „Perfect adevărat este însă că saţietatea, ca şi dulcele, ca şi frigul extrem, ca şi durerea extremă declanşează în capul nostru eliberarea unor morfine endogene, unor endorfine. Păi morfină numai bine te face să te simţi. Şi atunci senzaţia de saţietate îţi da senzaţia de bine.”

Aceste mecanisme sunt declanşate de unele dezechilibre emoţionale.

Dr. Andreea Dragomir: „Avem o zi mai puţin reuşită, suntem stresaţi sau avem o viaţă personală care nu ne aduce satisfacţii, o părere despre propria persoană nu tocmai bună şi atunci căutăm o zonă de confort.”

Primul efect al mâncatului emoţional este acumularea de kilograme în plus. Medicii atrag însă atenţia că odată cu obezitatea apar şi boli precum hipertensiunea arterială, infertilitatea sau diabetul. Pentru a evita obiceiurile nesănătoase, încercaţi să nu ţineţi în casă produse care îngraşă.