Sari la conținut

Ce prevesteşte sensibilitatea ochilor la lumină 

Fotofobia sau sensibilitatea la lumina apare atunci cand în ochi pătrunde prea multă lumină. La contactul cu lumina becului, a soarelui sau cu zăpadă, lăcrimăm şi începem să simţim o stare de disconfort. Ce persoane sunt mai afectate?

Sunt mai sensibile la lumina persoanele cu tenul deschis la culoare, cu ochii deschişi la culoare, ochii albaştri, ochii vezi, pentru ca ei nu au protectia data de melanină, melanina este pigmentul acesta maro pe care il avem pe ochiul căprui să spunem”, spune Monica Apostolescu, medic specialist oftalmolog.

Nu este o boala periculoasă pentru ochi. Este radiaţia ultravioletă. Un altfel de lumina care poate să afecteze ochii mai mult sau mai puţin. De exemplu un alpinist care stă pe munte şi nu îşi protejează ochii poate să aibă repercusiuni importante asupra vederii”, adaugăMircea Filip, medic primar oftalmolog.

Sensibilitatea la lumina poate fi însă şi semnul unor afecţiuni mai grave.

De exemplu are o infecţie virală herpes cornean. În această situaţie, persoana respectivă are fotofobie, are ochiul închis, are ochiul roşu, poate să-i scadă vederea”, spune Mircea Filip.

Fotofobia poate fi asociată şi cu alte manifestări, adică o migrenă, o durere de cap foarte puternică se insoţeşte de sensibilitate mare la lumina. Pacienţii care se plâng de dureri de cap, vor să stea în întuneric, se simt mai bine aşa. De asemenea sunt boli encefalitele, meningitele, boli grave care se însoţesc de fotofobie”, spune Monica Apostolescu, medic specialist oftalmolog.

De aceea, prezentarea la medicul oftalmolog este obligatorie.

Tratamentul este simplu: unu, eviţi lumina puternică şi este una dintre posibilităţi sau îţi pui ochelari de soare sau oamenii care au ochelari permanenţi pot să şi-i facă să fie şi ochelari de soare sau ochelari cu dioptrii şi fotocromice,adica heliomaţi. Afară se închid la culoare, înăuntru când au intrat în câteva minute totul este în regulă”, spune Mircea Filip, medic primar oftalmolog.

Pentru cei care practică sporturi de iarna sunt recomandaţi ochelarii speciali. Mai trebuie să ştiţi că anumite medicamente pot creşte sensibilitatea la lumina. De aceea, medicul oftalmolog trebuie să fie informat în privinţa tratamentelor pe care le urmaţi.