Centru mobil de donare de sânge, ținut în garaj

Data publicării:
centrumobil sange

Adus la Iaşi în octombrie 2010, autobuzul pentru campaniile mobile de donare de sânge stă nemişcat în curtea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Nu a mai fost folosit de trei ani. Fie pentru că nu a avut şofer, fie pentru că nu erau bani pentru combustibil. Acum, Centrul de Transfuzii nu îşi permite să achite inspecţia tehnică periodică şi asigurarea, ambele obligatorii.

Cu aceşti 8.300 de lei s-ar face revizia tehnică, deoarece este nevoie de înlocuirea unor piese. De asemenea, ar trebui să se plătească RCA-ul pentru un an de zile”, spune Lavinia Scripcaru, directorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi.

Au fost nenumărate promisiuni, am luat legătura cu diverse persoane influente la nivel mai înalt, dar aceste promisiuni durează de foarte mult timp”, a adăugat Lavinia Scripcaru.

În tot acest timp, numărul donatorilor a scăzut permanent, iar centrul de transfuzii nu reuşeşte să acopere necesarul de sânge din spitale. Cei care vin din judeţ se plâng că pierd foarte mult timp pe drum.

„Atunci când apar urgenţe mari, cu necesar mare de sânge, se reprogramează intervenţiile pentru care se adusese o anumită cantitate de sânge. Ceea ce facem în fiecare zi”, a spus prof. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon” Iaşi.

Deşi cunoaşte problema de la Iaşi, Ministerul Sănătăţii a evitat să ofere orice fel de explicaţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri