Sari la conținut

Centrul de terapie a cancerului din Timișoara, inutilizabil din cauza neglijenței muncitorilor

Muncitorii care s-au ocupat de construirea Centrului de Cercetare în Domeniul Cancerului nu şi-au dat seama cum ar trebui finisată clădirea, care trebuie să fie dotată cu camera sterilă. Acum, finisajele trebuie refăcute de urgenţă, pentru a respecta termenele prevăzute de proiect, altfel, beneficiarii riscă returnarea banilor europeni, aproximativ 39 de milioane de lei.

În acest centru vor lucra 35 de specialiști, care vor realiza studii celulare, de biologie moleculară şi terapii celulare pentru bolnavii de cancer, leucemie şi alte boli hematologice. Lucrările la acest centru ar fi trebuit să se termine în primăvara anului trecut.