Sari la conținut

Chirurgul pediatru care sfidează imposibilul. Coase ţesuturi, nervi, piele, milimetru cu milimetru

La uşa cabinetului său bat continuu părinţi cu copii ale căror trupuri sunt chinuite de malformaţii congenitale, arsuri sau alte traumatisme grave. De aceea, la Spitalul Sfânta Maria din Iaşi, Sidonia Susanu este echivalentul profesionistului care îşi măsoară timpul în reuşitele din sala de operaţie, indiferent de durata şi numărul intervenţiilor.

Mutilaţi de accidente ori stigmatizaţi de afecţiuni genetice, copiii din judeţele Moldovei au o singură şansă de a nu rămâne irecuperabil infirmi. Aceea de a ajunge la Spitalul "Sfânta Maria" din Iaşi, la unicul pediatru specialist în chirurgie reconstructivă care operează în afara Bucureştiului. Reuşitele doctoriţei Sidonia Susanu înseamnă uneori premiere medicale în România. Însă mai presus de orice, înseamnă o pasiune incredibilă pentru meserie şi dragoste pentru copiii al căror zâmbet îl reconstruieşte dincolo de lacrimi.

Eu cred că nu aș rezista vieții sau muncii la birou nici măcar jumătate de oră. Cred că în sala de operație este cu totul altceva. Pur și simplu, punând la loc fiecare milimetru de țesut, pas cu pas, te acaparează cu totul. Doar realizezi că ai început când răsărea soarele și ai terminat când răsărea a doua oară”, a spus Sidonia Susanu, coordonator al Compartimentului de Chirurgie Plastică și Reconstructivă la Spitalul "Sf. Maria" din Iaşi.

În 2010, când a venit să preia postul, Sidonia Susanu constata că trebuie să-şi aducă propriul instrumentar pentru a putea face operațiile de maximă urgenţă de care aveau nevoie micii pacienţi. Abia recent a primit mult-aşteptatul microscop care măreşte de 12 ori detaliile din câmpul operaţiei, de trei ori mai puternic decât lupa cu care lucra. La un moment dat, a operat un copil care-şi retezase patru degete. I le-a replantat, cu un efort de 14 ore, ceea ce i-a forţat prea mult ochii. O săptămână nu a mai putut opera şi nu vrea să i se mai întâmple aşa ceva.

Există situații în care intervenția ar pune în pericol major viața pacientului iar neefectuarea intervenției ar avea ca rezultat cert amputația. Sunt cele mai dificile momente în care pur și simplu simți cum creierul drept contrabalansează argumentele creierului stâng. Simți cum tu cu tine nu poți să ajungi la o înțelegere”, a precizat Sidonia Susanu.

Saloanele spitalului sunt o colecţie de suferinţă şi speranţă. Elena, o adolescentă de 16 ani, îi datorează doctoriţei Susanu replantarea braţului smuls în timpul unui accident rutier provocat de un șofer neatent. A fost lovită pe trecerea de pietoni, pe unde traversa cu o colegă de şcoală. Colega s-a stins pe loc. Elena a revenit la viaţă după cinci zile de comă, când încerca să înţeleagă ce este cu braţul său stâng.

„Nu stătea decât așa, doar pe pernuță. Acum o pot mișca, că am început să o mișc de la umăr la cot.

Știu că mi-a pus un nerv, mi-a făcut aici osul înapoi, mi-a pus nu știu ce plăcuță, nu știu exact. Mi-a luat grefă de mușchi din spate, partea dreaptă, mi-a pus pe mână, mi-a luat piele de pe picioare și mi-a pus în spate înapoi, nerv de la piciorul drept, urma să-mi ia și de la piciorul stâng”, a explicat pacienta Elena Irimia.

Un drum lung şi greu, deopotrivă pentru medic şi pacientă. A fost nevoie de 12 intervenţii chirurgicale, dintre care prima a fost un maraton chirurgical de 20 de ore.

Era riscul major de infecție a osului, ceea ce echivalează cu amputația în cazul unei replantări. Pe de altă parte, pacienta nu era într-o stare suficient de bună să suporte o intervenție de lungă durată. Norocul sau întâmplarea a făcut ca după mai multe operații, într-adevăr de lungă durată, fetița să-și poată păstra membrul superior”, a precizat Sidonia Susanu.

Şi în tot acest timp, medicul a fost un sprijin inclusiv pentru familia fetei. „Ne-a spus că o să fie totul bine și dânsa luptă pentru ea. Și m-am lăsat așa. Doamna doctor, dacă mi-a promis...Ne-a spus că o să dureze mult, 2-3 ani, dar să avem încredere că ea e tânără și se reface”, a spus Mihaela Irimia, mama Elenei.

Într-un asemenea spital, competiția dintre viață și moarte este nedreaptă și copleșitoare pentru toţi - copii, părinți și medici. Medicii specializaţi în chirurgie reconstructivă pediatrică par făcuţi dintr-un aluat special, în a cărui reţetă intră har, profesionalism, psihologie şi multă rezistenţă.

Provocarea pentru chirurg este mult mai mare. Adică, dorința de a reuși perfect o astfel de intervenție chirurgicală, sunt convins, este mult mai intensă vizavi de un copil față de un adult”, a spus Radu Terinte, managerul Spitalului „Sfânta Maria”.

Din 2010 și până în prezent, la Spitalul Sfânta Maria din Iași s-au făcut peste 800 de operaţii complexe care au reparat trupurile şi speranţele mutilate ale unor copii. Sidonia Susanu evită să ţină o evidenţă contabilă a intervenţiilor şi a orelor petrecute în sala de operație. În schimb, ţine în minte şi în suflet recompensa primită de la micii săi pacienţi. „Gesturile lor non-verbale, de mulțumire, de atașare. Pur și simplu treci pe hol și vine un micuț și pur și simplu, te pupă. Sunt lucruri care își dau mai multă satisfacție decât orice pe lumea asta”, a mai spus Sidonia Susanu.