Clinica de Arşi de la Floreasca. Trei inaugurări inutile şi doi manageri demişi

Data publicării:
sectie arsuri grave floreasca-1

„Unitatea de îngrijire a arşilor grav de la Spitalul Floreasca a fost inaugurată de 3 ori în 6 ani. Deschisă prima oară în 2010 după o investiţie de 9 milioane de euro, secţia a rămas nefuncţională din lipsa personalului medical. O altă inaugurare ratată a fost în aprilie 2015 pentru ca o a treia să ducă la demiterea conducerii spitalului”, transmite reporterul Digi24 Adrian Cojocaru.

Cea de-a treia inaugurare a avut loc păe 20 aprilie. O zi mai târziu, Ministrul Sănătăţii a mers în vizită la Clinica pentru Arşi grav. Nu a găsit pe nimeni la serviciu.

„Este absolut revoltător faptul că nici în acest moment, dacă Doamne fereşte, se întâmlă o nenorocire în Bucureşti sau în ţară, acest bloc nu funcţionează la întreaga lui capacitate. Barocamera nu funcţionează nici în acest moment. Personalul nu era la serviciu. L-am demis pe managerul instituţiei. Din acest moment domnul director medical, domnul dr. Sorin Păun preia conducerea acestei instituţii. Îmi va transmite când va fi funcţional acest bloc în totalitate”, a spus Patriciu Achima Cadariu. Şi a adăugat că a primit „explicaţii abracadabrante” pentru faptul că secţia este în continuare închisă.

Nici managerul demis, nici şeful secţiei de Chirugie Plastică de la Floreasca, cel care a demarat lucrările la Clinica pentru arşi gravi, nu au putut fi contactaţi până în acest moment. Totuşi, la a treia inaugurare, profesorul Ioan Lascăr a explicat în ce fel va funcţiona unitatea.

Astfel de cazuri nu sunt cotidiene. Evident că nu ne rugăm să avem astfel de cazuri. Deci oamenii noştri sunt cu arma la picior. Unitatea este în permanenţă pe stand-by şi în momentul în care astfel de pacienţi, care îndeplinesc criteriile respective, vor apărea în sfera noastră de adresabilitate, deci Bucureşti şi împrejurimile, evident că pacienţii vor putea beneficia de tot. Am primit şi întrebarea: Ce se va întâmpla cu personalul când nu avem arşi grav. Păi aş răspunde tot cu o întrebare: Ce se întâmplă cu pompierii atunci când nu sunt incendii? Se duc ei să dea foc la ceva obiective?”, spune Ioan Lascăr pe 20 aprilie.

Construcţia clinicii a început în anul 2000 şi a durat opt ani. Abia în 2010 a fost montată instalaţia specială care asigură aer steril. A mai fost nevoie de 6 ani pentru a cumpăra aparatura şi mobilierul medical. Tot atunci s-a prevăzut specializarea personalului medical. Abia în aprilie 2015, clinica a fost terminată şi inagurată de ministrul de atunci al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Pe 30 octombrie 2015, când sute de tineri au fost răniţi în incendiul din Clubul Colectiv, la Clinica modernă de la Floreasca nu putea fi internat niciunul. Nu erau nici medici, nici asistente, nici mediu steril.

Managerul de atunci al spitalului şi-a dat demisia, la o lună după tragedie, iar cel care i-a luat locul, interminar, a fost şi el demis.

Miercuri, la Floreasca s-au întors primii doi medici şi şase asistenţi dintre cei trimişi la specializare în Franţa. Alte trei echipe urmează să se pregătească în centre europene. Specializarea lor va costa statul român 80 de mii de euro, bani de la Banca Mondială.

Pot apărea din clipă în clipă destabilizări, trebuie să ştii efectiv ce ai de făcut, să fii prompt, să lucrezi steril. Există o conduită profesională deosebită pe care ne-am însuşit-o şi pe care am văzut-o la colegii din Franţa. Nu trebuie să stea nimeni la spatele tău să te speli pe mâini, să respecţi regulile de igienă”, declara Radu Radi, unul dintre asistenţii întorşi din Franţa.

Efortul de construcţie şi dotare al clinicii a durat 16 ani şi a costat 9 milioane de euro. Bani de la Primăria Sectorului 1, Ministerul Sănătăţii şi Banca Mondială. Finanţatorii ştiu că au plătit pentru 6 saloane individuale, o sală de operaţii, una de oxigenoterapie hiperbară, instalaţie de aer steril şi cameră de baie specială. Dar până acum, niciun pacient nu a fost internat şi tratat integral aici. În această clinică ar urma să fie trataţi răniţi cu arsuri grave pe cel puţin 25% din suprafaţa corpului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri