Sari la conținut

CNAS: Toate modificările aduse la contractul-cadru de la 1 aprilie

 

Modificările aduse la contractul–cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale şi  normelor metodologice de aplicare în anul 2015 au intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2015. Ele aduc o serie de noutăţi menite să  asigure un acces mai bun al pacienţilor la serviciile medicale şi să întărească disciplina contractuală în sistemul de sănătate publică, anunță CNAS într-un comunicat de presă.

Potrivit instituției, pentru anul 2015, pachetul minim de servicii medicale conţine următoarele noutăţi:

În asistenţa medicală primară au fost introduse serviciile de prevenţie, respectiv  „consultaţia  preventivă”

În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate a fost stabilită periodicitatea acordării consultaţiilor pentru supravegherea evoluţiei sarcinii şi lehuziei - se acordă o consultaţie pentru fiecare trimestru de sarcină şi o consultaţie în primul trimestru de la naştere.

La capitolul asistenţa medicală spitalicească, unde funcţiona doar criteriul de urgenţă medico-chirurgicală, a fost introdus criteriul epidemiologic pentru bolnavii care necesită tratament în afecţiuni care nu necesită izolare între criteriile pe baza cărora se efectuează internarea pacienţilor în regim de spitalizare de zi. Modificarea asigură accesul la servicii medicale cu impact asupra sănătăţii publice. (de exemplu: tratamentul rabiei)

În ceea ce priveşte pachetul de servicii de bază:

Asistenţa medicală primară:

Au fost introduse servicii de administrare de tratamente în timpul programului de lucru în cabinet.

S-a dublat numărul maxim de consultaţii la domiciliu ce pot fi acordate lunar de către medicii de familie, respectiv de la 21 la 42.

A fost introdusă spirometria în cadrul serviciilor adiţionale ce pot fi acordate de medicii de familie.

Asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice: 

Serviciile de supraveghere a sarcinii şi lehuziei se realizează printr-o consultaţie pentru fiecare trimestru de sarcină şi o consultaţie în primul trimestru de la naştere.

În cadrul consultaţiilor de planificare familială au fost introduse evaluarea şi monitorizarea statusului genito - mamar şi  tratamentul complicaţiilor.

A crescut, de la două la patru, numărul consultaţiilor de planificare familială care se acordă anual fiecărui asigurat.

Pentru afecţiunile cronice sunt prevăzute 4 consultaţii medicale de specialitate pe trimestru, dar nu mai mult de două pe lună. Conform vechiului contract–cadru, pacienţii cu afecţiuni cronice beneficiau de o consultaţie pe lună sau pe trimestru, după caz.

Au fost introduse proceduri, tratamente şi terapii noi: recoltare material bioptic; tratament postoperator al plăgilor abdominale, al intervenţiilor chirurgicale după cezariană, sarcină extrauterină operată, histerectomie, endometrioză.  De asemenea, a fost introdus „sfatul genetic”, care se acordă de către medicul specialist în cabinetele de genetică aflate în structura ambulatoriilor de specialitate.

În lista serviciilor de sănătate conexe actului medical, în cadrul specialităţii neurologie şi neurologie pediatrică s-a introdus un serviciu nou, psihoterapie pentru copii şi adulti. De asemenea, la specialitatea  psihiatrie pediatrică, au fost introduse servicii furnizate de kinetoterapeut pentru copilul diagnosticat cu tulburări din spectrul autist.

În asistenţa de medicină dentară:

Serviciile care se acordau până la 31 martie 2015 doar copiilor cu vârsta de până la 18 ani, se acordă acum tuturor asiguraţilor, indiferent de vârstă.

Proteza acrilică mobilizabilă pe arcadă, care se acorda o dată la 10 ani, se acordă acum o dată la 5 ani. 

În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile paraclinice:

Au fost introduse noi investigaţii de imagistică şi vor fi decontate din fondul de sănătate noi tipuri de radiografii, ecografii, CT şi RMN. 

În asistenţa medicală spitalicească: 

A fost  eliminat biletul de trimitere pentru bolnavii care necesită asistenţă spitalicească de lungă durată – ani şi pentru  spitalizarea de zi în cazul monitorizării pacienţilor cu afectiuni oncologice. ”Am luat această măsură pentru ca, odată diagnosticat cu o afecţiune oncologică, pacientul să aibă un acces mai facil la tratamente şi îngrijiri medicale“, a declarat Vasile Ciurchea, Preşedintele CNAS.

Îngrijiri medicale la domiciliu / îngrijiri paliative la domiciliu:

A fost introdus un nou serviciu: kinetoterapie individuală. 

Dispozitive medicale

Au fost introduse dispozitive noi şi au fost excluse cele a căror utilizare nu mai este recomandată, îmbunătăţind astfel accesul asiguraţilor la dispozitive medicale destinate recuperării.

Dispozitive noi: 

-         a fost  introdusă proteza modulară cu manşon de silicon, care se acordă pentru  amputaţie ca urmare a complicaţiilor diabetului zaharat şi ca urmare a afecţiunilor neoplazice la nivelul membrului inferior; 

-         a fost introdus nebulizatorul cu compresor,  care se acordă copiilor cu mucoviscidoză cu vârsta până la 18 ani;

Potrivit noilor reglementări, schimbarea medicului de familie se face pe baza cardului de sănătate şi a cererii de înscriere prin transfer.

Pentru persoanele cărora nu le-a fost emis cardul sau care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză cardul de sănătate sau pentru persoanele cărora li se va emite card naţional duplicat, precum şi pentru copii 0-18 ani, schimbarea medicului de familie se face pe baza cererii de înscriere prin transfer. 

O altă prevedere stipulează că este interzisă reţinerea la nivelul furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale a cardurilor naţionale de asigurări sociale de sănătate activate.

Noul contract-cadru prevede sancţiunea de reziliere a contractelor pe o perioadă de 5 ani pentru furnizorii aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, în situaţia în care între aceştia există contracte, convenţii, înţelegeri în scopul obţinerii de foloase materiale şi/sau băneşti de orice natură, cu excepţia situaţiilor prevăzute de actele normative precum şi a situaţiilor rezultate ca urmare a desfăşurării activităţii specifice proprii de către furnizori. 

De asemenea, noul contract-cadru prevede rezilierea contractului pentru furnizorii care nu respectă obligaţia de a nu încasa sume suplimentare pentru actele administrative necesare acordării serviciilor medicale, pentru care nu este stabilită o reglementare în acest sens. 

„Am convingerea  că noile  reglementări vor contribui la creşterea accesului şi la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale pentru toţi pacienţii. Acest lucru va fi posibil prin implicarea pacienţilor şi semnalararea eventualelor încălcări ale drepturilor pacientului”, a declarat Nicolae Bănicioiu, Ministrul Sănătăţii.