#Colectiv. Spitalul Militar Central asigură recuperarea medicală pentru șase pacienți

Data publicării:
spital militar medici

 

„Dintre aceștia, recuperarea se realizează, în regim de internare ambulatorie, pentru cinci cazuri, dintre care patru pacienți tratați în unitatea noastră și externați la finalul lunii decembrie 2015 și unul repatriat în țară de la o clinică de specialitate din Israel, care a solicitat continuarea tratamentului în SUUMC”, a precizat joi unitatea medicală într-un comunicat de presă.

Pentru toți cei șase pacienți, planul de recuperare presupune evaluarea zilnică a stării de sănătate, schimbarea pansamentelor pentru grefele de piele, kinetoterapie, asistență nutrițională și consiliere psihologică.

În regim de internare la pat, recuperarea se realizează pentru pacienta transferată, în data de 7 noiembrie, din Spitalul Militar Central la Clinica AKH din Viena, și repatriată pe 11 ianuarie pentru continuarea tratamentului.

„Acest caz necesită o atenție sporită din partea comisiei medicale multidisciplinare, dată fiind starea medicală fragilă, sens în care beneficiază de evaluare zilnică a medicilor specialiști în nutriție, chirurgie plastică, ATI, boli infecțioase, pneumologie, kinetoterapie și psihologie”, spun medicii de la Spitalul Militar Central.

Conform comunicatului, la nivelul Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila s-au început, în premieră, procedurile de recuperare medicală prin utilizarea „camerei hiperbare”, instalație specială care asigură îmbunătățirea oxigenării, la nivel celular, ale extremităților periferice, fapt ce va accelera procesul de vindecare și, implicit, o reinserție socială, rapidă, a pacienților.

SMC arată că nu se poate face o prognoză asupra duratei perioadei de recuperare medicală neuromotorie și post-traumatică, dat fiind faptul că aceasta depinde foarte mult de parametrii fiziologici ai fiecărui pacient în parte și de rezerva organismului (stare de nutriție, grad de motivație și de depășire a șocului post-traumatic), angrenată în procesul de vindecare.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri