Sari la conținut
News Alert

Consumul de marijuana mărește rezistența creierului la traume

În cadrul studiului realizat într-un spital, cercetătorii au observat că rata de mortalitate la pacienții care au suferit traume craniene și au fost depistați pozitiv cu tetrahidrocanabinol (THC), substanța activă din canabis, este mai mică decât a celor cu același tip de traume, dar fără urme de THC în sânge, scrie Agerpres.

„Aceste rezultate se adaugă concluziilor la care au ajuns și alte studii, conform cărora principiul activ din canabis ar avea un rol neuroprotector", a susținut David Plurad, unul dintre autorii acestui studiu.

În prealabil, au fost realizate experimente pe animale care indicau faptul că tetrahidrocanabinolul protejează creierul după traumatisme. Nu existau însă suficiente informații despre efectul THC asupra traumelor cerebrale suferite de oameni, conform materialului publicat în ultimul număr al revistei The American Surgeon.

În cadrul noului studiu, cercetătorii au analizat datele medicale ale unui număr de 446 de pacienți adulți tratați la Centrul Medical Harbor-UCLA din Torrance, California, care au suferit traume cerebrale. Toți pacienții au fost testați privind consumul de marijuana.

În cadrul studiului, 1 din 5 pacienți au fost testați pozitiv la THC, iar 1 din 10 și-au pierdut viața din cauza traumei craniene suferite. Aproximativ 2,4% dintre pacienții care au fost testați pozitiv cu THC și-au pierdut viața din cauza traumei craniene suferite, în timp ce, în cazul celor care nu au consumat marijuana, rata mortalității a fost de 11,5%.

Astfel, pacienții care au consumat marijuana se confruntă cu un risc de deces cu 80% mai scăzut, prin comparație cu cei care nu consumau, conform rezultatelor centralizate în funcție de vârstă, sex, severitatea traumei suferite și tipul ei.

O posibilă problemă a acestui studiu este legată de faptul că testul privind prezența THC în organism nu poate indica dacă respectivul pacient este un consumator ocazional sau unul care consumă regulat. Un pacient poate fi testat pozitiv la THC după ce a fumat marijuana în urmă cu mai multe zile sau chiar săptămâni.

David Plurad a mai precizat că, având în vedere faptul că marijuana nu este scumpă și poate avea unele efecte benefice de ordin medical, este importantă continuarea studiilor în domeniu.

„Nu va exista un singur răspuns, fără echivoc, dacă marijuana este bună sau nocivă. La fel ca majoritatea lucrurilor din viață, și în special din medicină, răspunsul este undeva la mijloc", a concluzionat el.