Cum gestionăm frica de examene

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 24 aprilie

Ciucă, despre renunțarea la Cîrstoiu: Era clar că nu există nicio speranță

Burduja: Să ne concentrăm pe viitor. Orice zi pe care o pierdem în aceste cancanuri – ce a fost, cine a fost – este o zi pierdută

Romașcanu: Niciodată să nu spui niciodată. Am avut un doctor bun candidat, dar n-a putut să ducă lupta

Nicușor Dan: „Bătălia se dă în continuare între mine și Piedone”

Gaz periculos depistat în școli și grădinițe din 16 județe. E considerat unul dintre factorii de risc pentru cancerul pulmonar

Ce spun bucureștenii despre retragerea lui Cîrstoiu

Un tren a luat foc în mers în Canada

Claudiu Manda și Rareș Bogdan, în topul absenților din Parlamentul European

Golul în stomac pe care îl simțim când ne confruntăm cu o situație nouă este o reacție firească de care este responsabil sistemul neurovegetativ. Nu prea putem să o controlăm, dar dobândim un anumit exercițiu, anumite abilități pe care le putem avea, un anumit autocontrol, cert este că la unii dintre noi aceste reacții sunt foarte, foarte puternice și ele se pot solda cu manifestări neurovegetative de gen transpirație, tremurat de mâini, până aproape de lipotimie, a explicat la Digi24 profesorul universitar dr. Mihai Aniței, președintele Colegiului Psihologilor din România. Aceasta înseamnă că oamenii și-au proiectat într-o manieră greșită sarcina cu care se confruntă. De obicei, tindem să ne supraevaluăm, tindem să ne supraapreciem, tindem să mobilizăm resurse motivaționale excesiv de mult, ceea ce înseamnă că resursele energetice sunt consumate înainte de timp.

Nu trebuie să căutăm neapărat în copilărie originile acestor reacții, ci trebuie să le căutăm în decursul activităților noastre, spune profesorul Aniței. Se poate întâmpla ca oricare dintre noi să aibă o experiență negativă, aparent traumatizantă și această experiență să te blocheze în viitor. Se poate să auzi de așa ceva, așa-numita învățare vicariantă: ai învățat de la cineva faptul că nu e bine și dacă ieși în public ești expus. Sunt temeri pe care le avem: dacă ieșim în public, dacă vorbim, nu știm dacă facem față, tindem să acordăm competențe foarte ridicate celor din public și atunci persoana în cauză își spune că nu va putea face față.

Cine are emoții mai mari, cei mai bine pregătiți sau cei mai slab pregătiți? Problema aceasta ține de modul în care ne evaluăm propria competență, propria eficiență, spune profesorul Aniței. În mod obișnuit, dacă avem o evaluare mai ridicată a propriei eficiențe, tindem să ne supraevaluăm și tindem să coborâm nivelul de emoții. În situațiile în care avem sentimentul propriei eficiențe mai scăzut, tindem să compensăm și atunci pot să apară reacții paradoxale: o persoană care este aparent foarte competentă poate să aibă o prestație jalnică, iar o persoană care poate nu este atât de supercompetentă poate să aibă o prestație bună, pentru că una nu evaluează corect, subevaluează, cealaltă evaluează la un nivel mai ridicat și se mobilizează mai bine. Lucrurile acestea țin de o balanță interioară în care se confruntă experiența eșecului și experiența succesului. Cele două sunt foarte importante în modul cum ne raportăm.

Există reguli pe care le putem respecta astfel încât să nu ne mai confruntăm cu emoțiile? Există exerciții, spune specialistul. Sunt exerciții pe care le putem face acasă, între patru pereți, în fața oglinzii, sunt exerciții proprii, mental, virtual, putem să ne reprezentăm; sunt exerciții pe care le poți face cu psihoterapeutul, dacă, totuși, te confrunți cu situații foarte dramatice – poți să treci printr-o perioadă proastă din viață și parcă totul se strică în jurul tău și-n toate demersurile pe care le realizezi și atunci e bine să ai o relație cu un psihoterapeut, care poate să facă exerciții și să facă o terapie cognitivă care să te ajute să depășești situația, a explicat la Digi24 prof. univ. dr. Mihai Aniței.