Sari la conținut

Din acest an, toţi copiii de la 1 la 3 ani vor fi evaluaţi gratuit pentru a se stabili dacă suferă de autism

O altă problemă pentru părinţii unui copil cu autism este grădiniţa sau şcoala, unde fie nu sunt primiţi, fie sunt marginalizaţi.

Mălin a fost diagnosticat cu tulburare de spectru autist în urmă cu patru ani. Acum are 6 ani şi ştie deja să scrie şi să citească. Asta pentru ca a fost diagnosticat din timp şi a putut începe recuperarea.

„La 2 ani Mălin urma patru ore de terapie zilnic. La 2 ani nu prea făcea altceva decât dormea şi făcea terapie cam asta însemna o zi din viaţa lui”, povesteşte Daniela Bololoi, mama lui Mălin.

Ca să ajute şi alţi copii, în anul 2010 Daniela a înfiinţat asociaţia HelpAutism. 25 de micuţi cu autism fac aici terapie gratuit. În plus, şi părinţii sunt implicaţi în asociaţie.

Ce facem noi este de a-şi învăţa părinţii cum să îşi ajute propriii copii, cum să se implice în atragerea de fonduri ca să poată să putem susţine împreună aceste cheltuieli care derivă din programul de recuperare şi mai mult împreună cu ei încercăm să sprijinim şi alte familii aflate în situaţii similare”, spune Daniela Bololoi.

Tot în cadrul asociaţiei a fost înfiinţat în 2011 primul centru de diagnostic precoce în autism din Bucureşti.

Începând cu acest an copiii cu vârste cuprinse între 1 şi 3 ani vor fi evaluaţi obligatoriu şi gratuit de către medicii de familie sau de pediatri.

Primii care trebuie să observe schimbări în comportamentul celor mici sunt însă părinţii.

„În momentul în care părinţii vin acasă şi văd că copilul lor de 5 luni, de 6 luni pe care îl strigă pe nume nu întoarce capul, evident că la 6 luni un copil nu vorbeşte, nu are cum să spună mama, dar în momentul în care eu strig Mihai şi copilul meu nu întoarce capul o dată, de două ori de trei ori, ar trebui să mă întreb copilul meu aude. Asta e prima întrebare pe care mulţi părinţi şi-o pun”, afirmă Laura Mateescu, medic primar psihiatrie pediatrică.

Şansele de recuperare sunt mult mai mari dacă se aplică din timp terapia ABA, adică analiza aplicată a comportamentului. În timpul acestor şedinţe copiii învaţă lucruri pe care ceilalţi le fac în mod natural.

Importantă pentru recuperarea copiilor cu autism este şi integrarea acestora într-o clasă. Mulţi părinţi se confruntă însă cu refuzul cadrelor didactice.

„Sunt anumite cazuri în care copiii cu autism nu pot face faţă în şcolile normale şi atunci ajung la o şcoală specială, dar primul pas este să se facă în sensul grădiniţei normale şi a şcolii normale. Dacă este totuşi o afecţiune severă, se va renunţa ulterior şi se va trece către o şcoală specială, trebuie să îi dăm şansa întâi să se integreze într-o grădiniţă normală şi o şcoală normală”, explică Anca Dumitrescu, psiholog şi consultant în terapia ABA.

În Bucureşti nu toate şcolile promovează integrarea copiilor cu tulburare de spectru austist. Există însă şi excepţii.

Copiii funcţionează fără prejudecăţi. Prejudecăţile le vin de la adulţi. Copiii nu au niciun fel de probleme să interacţiomeze cu toţi copiii din clasă fără să facă diferenţe. Este obligatoriu să fie integraţi cu copii de vârsta lor. Educaţia este un drept pe care îl are fiecare copil, iar opţiunea noastră ca şcoală a fost să integrăm aceşti copii. Deşi funcţionăm pe acelaşi curriculum, metodele de evaluare şi predare diferă, există o comunicare permanentă cu părinţii, copiii sunt evaluaţi continuu şi ştiu exact ce au de făcut ca să îşi îmbunătăţească rezultatele, cadrele didactice lucrează în echipă, sunt câte două persoane la fiecare clasă şi progamul de clasă este de la ora 8.00 la ora 16.00”, spune Carmen Lică, directorul unei şcoli private.

„Profesorul îi trateaza în mod egal pe toţi. El este de fapt un partener, un mediator care îl ajută pe copilul cu cerinţe educaţionale speciale să relaţioneze mai mult cu ceilalţi să facă faţă sarcinilor”, adaugă învăţătoarea Corina Golorom.

Este extrem de important să includem copilul într-o şcoala normală de stat sau particulară, dar nu şcoala specială, pentru ca copiii diagnosticaţi cu tulburare de spectru autist au tendinţa de a prelua din comportamentele neadecvate ale copiilor din jurul lor”, explică Daniela Bololoi, preşedintele Asociaţiei Help Autism.

În România, numărul micuţilor care suferă de o tulburare de spectru autist creşte de la un an la altul, iar cauzele nu sunt cunoscute încă.

Tocmai pentru că nu se ştie clar cum poate fi prevenit, este foarte importantă diagnosticarea timpurie.