Donare de organe: O fetiţă de trei ani a salvat trei vieţi

Data publicării:
medici

„Dacă poţi ajuta și poţi face pe cineva fericit, fă-o astăzi, pentru că mâine poate fi târziu”, este declarația emoționantă a mamei unei fetițe care la doar trei ani a devenit donator de organe.

Delia a avut probleme de sănătate încă de la naștere. A fost dusă la o clinică de recuperare din Italia, dar la întoarcere, în timpul transportului, fetița a făcut febră puternică, urmată de convulsii. A fost internată de urgență la cel mai apropiat spital, în localitatea maghiară Szolnok. În ciuda eforturilor făcute de medici, copila a intrat în moarte cerebrală.

„Am reușit să savurăm orișicare clipă petrecută alături de ea, să ne bucurăm de orișicare zâmbet al ei. De aceea, la momentul când ne-am dat seama că e în moarte cerebrală și că nu mai are șanse, văzând pe zi ce trece, am decis cu soțul să mergem la prelevare de organe pentru a oferi o șansă la o nouă viață altor copii, pentru a face fericiți alți părinți”, a spus Diana Berari, mama Deliei.

„Familia a dorit să doneze organele fetiței. S-a pus la un moment dat problema transportului cu un elicopter în Republica Modova, dar familia a optat pentru donarea în Oradea”, a spus doctor Florian Sabău, medic primar, secția ATI a Spitalului Județean din Oradea.

Gestul i-a emoționat pe medicii veniți din Cluj-Napoca și București pentru a preleva rinichii și ficatul fetiţei.

„Ținem să mulțumim familiei pentru gestul deosebit de a accepta donarea de organe”, a spus doctor Liviu Constantin, medic la Institutul de urologie și transplant renal din Cluj-Napoca.

„Noi vom efectua prelevarea hepatică. Este mai delicat (având în vedere vârsta donatorului, n.r.). Trebuie să ne încadrăm în circa două, trei ore”, a spus doctor Radu Zamfir, medic specialist la Institutul Clinic Fundeni.

Organele fetiţei vor ajunge la trei copii de vârste apropiate, înscriși pe lista de așteptare în vederea unui transplant. Aceasta a fost cea de-a 17-a prelevare de organe făcută în acest an la Oradea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri