Sari la conținut

Este durerea românilor mai intensă? Încasările de pe urma vânzării de analgezice au crescut cu o treime

Analgezicele şi antiinflamatoarele s-au scumpit în ultimii ani, atât din cauza cursului, dar şi ca urmare a strategiilor de vânzări ale companiilor farmaceutice, care reuşesc să îi convingă pe clienţi că o pastilă mai scumpă este mai eficientă. Ceea ce nu este întotdeauna adevărat.

Pe piaţa românească a medicamentelor vânzările de analgezice şi antiinflamatoare au ajuns al 38 de milioane şi jumătate de euro. Cu zece milioane de euro mai mari decât în urmă cu opt ani.

Încasările din vânzarea de medicamente pentru combaterea durerii și inflamațiilor dureroase au crescut neîncetat de-a lungul timpului. Cu 6,6% doar în ultimul an. Însă numărul de pastile vândute în aceeaoi perioada a crescut cu doar 0,8%. Ceea ce înseamnă că încasările mai bune pentru companiile farmaceutice au venit în mare parte din preţ.

În prezent, piaţa românească a medicamentelor împotriva durerii este controlată de 8 mari jucători printre care Antinevralgic de la Sanofi, Advil de la Pfizer, Nurofenul de la Reckitt sau Saridonul nemţilor de la Bayer. Numărul competitorilor este în creștere, căci în 2006, de exemplu, doar cinci jucători mari acaparau majoritatea vânzărilor.

Însă, creșterea competiţiei nu a adus o scădere a preţurilor. Poate şi pentru că doar trei mărci sunt produse în România. Restul sunt de import, aşa că sunt influenţate de curs. În 2009, deprecierea puternică leului în raport cu euro a scumpit analgezicele cu 50%.

Însă, în ultimul an, cursul nu a mai fluctuat de atunci. Așa că scumpirea a fost provocată de alți factori. Foarte important pe această piaţă este factorul psihologic.

Un sondaj Ipsos Research arată că populaţia are depozite de analgezice. Aproape 60% dintre cei chestionaţi spun că atunci când îi loveşte durerea înghit pastilele pe care deja le au în casă. Doar 30% dau fugă la farmacie. Iar restul de aproape 10% nu iau medicamente.

În plus, chiar dacă pe piaţă sunt 8 mărci mari de medicamente, acestea vin sub diverse forme, cu diverse formule, mai mult sau mai puţin puternice. Cum oricine vrea că durerea să îi treacă repede, va alege formulă puternică, dar şi mai scumpă.

Totuşi, populaţia crede mult şi în prevenţie. Foarte mult. Vânzările de suplimente nutritive se ridică la un sfert de miliard de euro. Adică românii dau pe vitamine de şase ori mai mult decât dau pe analgezice şi antiinflamatoare.