Încă o amânare pentru hotelul destinat pacienților de cancer din Moldova

Data publicării:
iro

O ședință de radioterapie durează doar trei minute. Cei mai mulţi dintre bolnavii care fac acest tratament la Institutul de Oncologie din Iaşi vin de la mare distanţă. Elena Crăciun are 70 de ani şi face naveta, 132 de kilometri, din Vaslui.

„Vin de luni și până vineri în fiecare săptămână și am șapte săptămâni de când vin”, spune Elena Crăciun. Pacienta plătește pentru un bilet dus-întors 17 lei.

„Durata medie este de cinci-șase săptămâni, a radioterapiei, pentru că în fiecare zi ei fac câte o ședință, cinci zile pe săptămână”, spune dr. Anca Munteanu, șef secție Radioterapie.

Institutul de Oncologie are doar 60 de paturi pentru cei 130 de pacienţi care sunt trataţi zilnic aici. Situaţia ar putea fi rezolvată până la sfârşitul anului, atunci când se vor încheia lucrările la hotelul de trei stele în care pacienţii vor fi cazaţi gratuit.

Clădirea este încă la roșu, mai trebuie ridicat un etaj, iar constructorii estimează că cele 30 de camere vor fi funcționale, cel mai devreme, abia peste două luni”, relatează Diana Mihalcea, reporter Digi24.

„Au fost oarecare întârzieri, parte din vina noastră și ni le asumăm, pentru că am vrut acolo să derulăm un proiect finanțat prin Banca Mondială. Am sperat să obținem finanțare anul acesta, nu am reușit”, declară ec. Mirela Grosu, manager la Institutul Regional de Oncologie.

Două ore și jumătate dus, două ore și jumătate întors”, spune unul dintre pacienți despre drumul făcut pentru o ședință de radioterapie.

Hotelul ar urma să găzduiască 90 de persoane. Proiectul costă 3 milioane de lei şi este finanţat de constructorul care a primit clădirea în concesiune pentru următorii opt ani.

Pentru fiecare pacient cazat aici, Institutul va plăti firmei 45 de lei pe zi. Cei care îi însoţesc pe bolnavi îşi vor achita singuri cazarea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri