Încă un rănit în Colectiv a murit

Data publicării:
Altar Colectiv Bucuresti Octav Ganea 025-2

Foto Inquam Photos

O tânără internată într-un spital din Germania a încetat din viaţă astăzi.

Starea răniţilor din spitalele bucureştene

Cei trei răniți în incendiul din clubul Colectiv, care mai sunt internați la Spitalul Sfântul Ioan se află la Terapie Intensivă, în stare gravă, a declarat vineri pentru Agerpres medicul Carmen Giuglea. La Spitalul de Arsuri sunt 14 pacienți, stabilizați, dar o pacientă este în stare critică. La Bagdasar Arseni mai sunt 12 răniți.

 

 FOTO: Inquamphotos.com

Spitalul Sfântul Ioan

„Mai sunt internați în spital trei pacienți răniți în clubul Colectiv, toți la Terapie Intensivă, prezentând stare gravă”, a afirmat medicul chirurg plastician Carmen Giuglea.

Spitalul de Arsuri

La Spitalul de Arsuri, starea pacienților internați este staționară, a declarat, în această dimineață, purtătorul de cuvânt al unității medicale, Adrian Stănculea. 

Joi, o pacientă rănită în incendiul din clubul Colectiv era în continuare intubată, iar alți doi pacienți se aflau în stare gravă, însă evoluau „spre bine”.

„14 răniți sunt internați în total la Spitalul de Arși, dintre aceștia 11 se află internați pe secție cu evoluție bună, doi în stare gravă, care încet-încet merg spre bine. O pacientă este în stare critică, dar stabilizată, în continuare intubată”, declara joi medicul.

Spitalul Bagdasar Arseni

Patru răniți în urma incendiului din clubul Colectiv se află internați pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Bagdasar Arseni, doi dintre aceștia având o stare ameliorată, alți doi fiind în stare gravă, a declarat medicul Mircea Carantino.

„Doi au starea ameliorată, alți doi - stare gravă, dintre aceștia unul trebuia să fie transferat încă de ieri în străinătate. Toate actele necesare sunt gata”, a spus medicul. El a afirmat că alți opt pacienți sunt pe secție, iar o pacientă urmează să fie externată în cursul zilei de astăzi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri