Medic din Franța: Chapeau bas! Am găsit oameni epuizați, dar care și-au făcut treaba excelent

Data publicării:
ciprian iascu medic roman din franta

Unul dintre acești medici este Ciprian Iascu, medic român stabilit în Franța de mai bine de 20 de ani. El a venit în România pentru a evalua starea pacienților care au suferit arsuri în incendiul de la Colectiv și a avut, luni, numai cuvinte de laudă la adresa colegilor săi din România, spunând că au acționat exemplar. Faptul că pacienții sunt duși în străinătate nu înseamnă că acolo vor fi îngrijiți mai bine, ci doar că medicii români vor fi degrevați de sarcini care i-au adus în pragul epuizării, a explicat specialistul.

„Arsura este o furtună metabolică și toate problemele acestea au fost luate în șarjă cum se poate mai bine. Deci s-a făcut ca la carte. Nu am fi făcut mai bine nici în Franța, nici în Belgia, nici în Anglia

A fost elanul acesta de ajutor, pentru că e normal, e și curiozitate să vezi că cineva poate gera (n.r. - administra) 150 de arși grav în felul acesta. O să continuăm să ajutăm, să continuăm această colaborare pe timp îndelungat. S-a întâmplat să vin să dau o mână de ajutor, dar ce aș putea să fac mai mult? Să mă spăl, să operez, să fac grefe, dar partea generală, ce ține de reanimare, nimeni nu poate să o facă, ei au luat toate măsurile”, a spus Ciprian Iascu într-o conferință de presă susținută la Spitalul Elias alături de secretarul de stat Dorel Săndesc și de alți medici de la acest spital.

Arsura e tratată întâi de un anestezist reanimator și după aceea de chirurg. Restul e terapie intensivă. Grefele de piele sunt doar un pansament, o soluție temporară. Pielea este organul cu cea mai mare respingere de grefă, de aceea în cazul arsurilor se vorbește de autogrefă. Totul este imprevizibil, iar astfel de pacienți pot necesita luni de spitalizare și vindecarea cicatricilor poate dura chiar un an, un an și jumătate, a explicat medicul francez.

„Deci, vreau să vă spun, cu toată sinceritatea, chapeau bas! (Jos pălăria! - n.r.), că ce-am văzut azi am văzut în mai multe spitale. Probabil că o să mai retransferăm, nu ca să le facem noi nimic fenomenal, nimic de fenomen de modă, ci ca să-i mai ușurăm, pentru că am găsit oameni epuizați, dar care și-au făcut treaba excelent. Și nu uitați că acum 25 de ani și eu am plecat de aici și știu care au fost condițiile. Deci, încă o dată, cu toată sinceritatea, mulțumesc că m-au primit și m-au lăsat să mă uit”, a spus dr. Ciprian Iascu.

Franța s-a mobilizat și va trimite săptămâna viitoare alți doi medici în România. „Dacă puteam să dăm o mână de ajutor, dacă putem să-i mai transferăm, acum este perioada de transfer. Până acum au fost stabilizați. Încă mai sunt pacienți în stare gravă în imposibilitate de transfer. Nu o să ne plimbăm cu avionul doar ca să facem plăcere unora sau altora. Din ce am vorbit și cu colegii din Belgia, nu avem nimic ce să-i învățăm (pe medicii români – n.r.) sau să spunem că noi suntem mai buni. Trebuie să fiți mândri că aveți...și mobilizarea asta pentru 150 de cazuri! Nu vă puteți închipui. Încercați să treceți de partea celaltă a ecranului și să vă întrebați cine a făcut, ce a făcut mai mult decât s-a făcut...E clasic! Totdeauna după război...A la guerre comme a la guerre....Și chapeau bas, au fost niște adevărați soldați!”, le-a spus jurnaliștilor dr. Ciprian Iascu.

La rândul său, secretarul de stat Dorel Săndesc, s-a arătat iritat de criticile care au apărut în media la adresa medicilor și de faptul că li se pune la îndoială profesionalismul: „Ar fi bine să se țină cont de părerea celor care se pricep. Din păcate, devine un sport național datul cu părerea despre un subiect pe care nu-l cunoaștem. Fac apel la toți să se abțină de la comentarii nejustificate, neargumentate, pentru că realmente ar fi păcat să pierdem un exemplar exercițiu de solidaritate la care au marșat cei mai mulți dintre concetățenii noștri. E imposibil să asiguri un management perfect în aceste condiții”, a spus Dorel Săndesc.

Citiți și: 

Dr. Dorel Săndesc: Pacienții sunt burnt și medicii sunt burnout
N. Bănicioiu: Să mă întrebe cineva dacă sunt morţii ascunşi prin spitale, în saci, mi se pare deplasat
Incendiul de la Colectiv. România a cerut ajutor european abia joi, 5 noiembrie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri