Medic: Mituri despre gastrită

Data publicării:
mit

Alte exemple, dar şi care sunt în realitate factorii de risc pentru apariţia acestei afecţiuni, a explicat la Digi24 prof. dr. Cristian Gheorghe, medic primar gastroenterologie.

Durere în capul pieptului, greaţă şi arsuri. Iată cele mai frecvente simptome cu care se confruntă pacienţii diagnosticaţi cu gastrită. Potrivit medicilor, această afecţiune poate fi acută, caz în care se poate vindeca în câteva săptămâni, sau cronică, adică pentru toată viaţa.

„Gastritele acute sunt cele mai de temut, sunt gastrite hemoragice şi hemoragia, pacientul varsă sânge sau are scaun negru, este un semnal de alarmă”, a explicat prof. dr. Cristian Gheorghe, medic primar gastroenterologie. 

Deşi mulţi asociază apariţia gastritei doar cu mâncatul neregulat, principala cauză este alta în cazul celei acute. „Poate fi datorată gastrita hemoragică unor medicamente care sunt frecvent luate de pacient, este vorba de antiinflamatoriile nonsteroidiene, aspirina şi alte medicamente de acest fel”, a mai spus medicul.

Alţi factori de risc sunt înaintarea în vârstă şi anumite asocieri dintre medicamente. În cazul gastritei cronice factorul de risc cel mai important este infecţia cu microbul helicobacter pylori. Potrivit medicilor, tratamentul este unul medicamentos, iar contrar a ceea ce se crede, alimentaţia nu are un rol atât de important.

„Putem să mâncăm de toate, problema e că uneori simptomele pe care le avem la anumite alimente cum este laptele dulce sau cum sunt crudităţile, nu apar din cauza gastritei, ci apar din cauza intestinului, acolo pot fi simptome de tip intestin iritabil”, a spus Cristian Gheorghe, medic primar gastroenterologie.

În plus, medicii atrag atenţia că de multe ori gastrita nu are simptome. De aceea, această boală poate evolua fără că pacientul să ştie. Însă, un stil de viaţă sănătos, lipsit de stres, şi consumul redus de medicamente antiinflamatoare pot preveni apariţia gastritei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri