Sari la conținut

Medicamente mai ieftine doar în unele farmacii

Pacienţii bolnavi de cancer şi cei cu virusul HIV sunt primii care suferă din cauza scandalului reducerii eşuate a preţului la medicamente. Farmaciile au început să aibă probleme de aprovizionare de câteva săptămâni. Acum a venit şi rândul spitalelor.

Este vorba despre o perioadă de câteva luni de zile de când aşteptăm să se implementeze noile preţuri, farmaciile şi spitalele au temeri să cumpere produse la preţurile actuale”, spune Robert Popescu, reprezentantul distribuitorilor şi farmaciştilor.

Sunt probleme, avem semnale în Bârlad, Iaşi, Suceava, probabil situaţia e mai gravă. Înseamnă riscul de a rata schema de tratament, înseamnă eşec terapeutic, este foarte grav”, a spus Iulian Petre, reprezentantul pacienţilor cu HIV/SIDA.

Acolo unde există blocaje, o nouă licitaţie ar putea rezolva problema. Doar că procedura e destul de complicată şi ar putea prelungi aşteptarea alte câteva luni.

Au fost situaţii pe antibiotice, de medicamente absolut necesare în terapie intensivă pentru pacienţi intubaţi. În momentul de faţă, problema se rezolvă ca pe front. Aoleu, am intrat în rezervă pe un anumit medicament, ce fac?”, explică Mircea Savu, director medical la Institutul Oncologic din Bucureşti.

Ministerul Sănătăţii se arată gata să îi pună pe pacienţi să suporte încă o dată consecinţele propriilor greşeli. Noua reglementare a preţurilor pentru medicamente impune tarife diferite pentru acelaşi produs: unul mai mic în farmaciile care au contract cu Casa Naţională şi altul, mai mare, în celelalte. Diferenţa de preţ poate fi şi de 30%.

Pe teritoriul României se pot - asta spune articolul din ordin - se pot comercializa la preţul din Catalogul naţional public, deci cel care este mai mare pentru farmaciile care nu au contract cu Casa”, a spus şi Mihaela Udrea, directorul Direcţiei Farmaceutice din Ministerul Sănătăţii.

Spania e vizată de o anchetă a Bruxelles-ului din cauza unei situaţii asemănătoare. Acolo, unele dintre farmaciile care practicau preţuri mai mari au dat faliment.

În România, o treime dintre cele peste 8.000 de farmacii nu au contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi sunt obligate să vândă mai scump.