Sari la conținut
News Alert

Medicii supracalificați, ignorați de statul român

Anual, România pierde aproape 3.000 de medici şi câştigă poate doi-trei. Pentru ei, întoarcerea în ţară este o luptă cu sistemul care îi reneagă pentru că sunt supracalificaţi.

Marius Uscatu este specialist în chirurgia ante-piciorului, o nişă cu tradiţie în vestul Europei care la noi nu există. Din anul 2007, medicul aşteaptă recunoaşterea studiilor.

„Toate comitetele și comisiile le-am luat la rând, peste tot am primit răspunsuri negative. Este vorba despre frica de concurenţă. Cu sau fără hârtie, oamenii tot acelaşi lucru fac, dar este vorba despre recunoaştere pentru oameni care au muncit 5-6 ani de zile”, spune Marius Uscatu, medic specialist în chirurgia piciorului.

Fără criterii clare de acceptare a unei supracalificări, decizia stă în mâna comisiilor. Aşa a primit doctorul Uscatu dreptul de a opera, dar ca simplu chirurg. Pe Lucia a scăpat-o de monturi după 15 ani de durere. „Pot să stau în picioare oricât, pot să merg oricât, nu mă mai dor picioarele şi nu se mai umflă”, a declarat pacienta

Nomenclatorul supraspecializărilor medicale de la noi este vechi de 14 ani. În vestul Europei, actualizarea se face o dată la doi ani.

Ignoraţi de sistem, medicii ajung deseori în mediul privat, acolo unde au aparatura necesară şi le sunt apreciate meritele. Victor Costache s-a întors acum trei ani şi de atunci face performanţă într-un centru de chirurgie cardiovasculară din Sibiu.

„Am trăit o perioadă de aproximativ nouă luni de tărăgănări, întoarceri înapoi, lucruri care nu sunt fireşti în momentul în care diplomele vin din UE și ne aflăm într-o ţară văduvită de medici”, spune dr. Victor Costache, medic specialist în chirurgie cardiovasculară.

Somnologia şi podiatria aşteaptă şi ele recunoaşterea. Ministerul Sănătăţii nu are în acest moment niciun proiect prin care să schimbe procedurile.