Ministerul Sănătății: Nu luăm în calcul majorarea contribuțiilor la sănătate

Data publicării:
medic pacienti

Actualizare 13.05. Ministerul Sănătății nu ia în calcul majorarea contribuțiilor la sănătate, a declarat la Digi24 purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore.

Infirmația a fost dezmințită și printr-un comunicat de presă al instituției.

Ministerul Sănătăţii nu a discutat cu Fondul Monetar Internaţional şi nici cu alte organisme internaţionale o eventuală creştere a contribuţiilor la sănătate. De asemenea, nu a avut loc o asemenea dezbatere nici în Guvernul României. Ştiu că acum 4 ani, în anul 2010, au existat propuneri privind posibile majorări, dar rămase la stadiul de discuţii. Subliniez faptul că nu vor fi majorate contribuţiile la sănătate”, spune și ministrul Nicolae Bănicioiu, potrivit comunicatului.

Declarațiile lui Dorel Săndesc:

„Cred că din acest punct de vedere, într-adevăr discuția este necesară pentru a o avea în vedere începând cu anul următor. ȘI am discutat această problemă inclusiv la discuțiile pe care le-am avut cu Fondul Monetar Internațional”, a spus astăzi Dorel Săndesc, la o dezbatere pe tema sănătății.

Întrebat dacă la nivelul Ministerului Sănătății se lucrează la o astfel de propunere, secretarul de stat a răspuns: „Este o dezbatere pe care trebuie să o avem împreună cu toți partenerii din guvernare”.

În opinia sa, contribuțiile ar trebui să revină la nivelul anterior, de 14%, „pentru că acesta este nivelul statndard din UE”.

Într-o intervenție telefonică la Digi24, Dorel Săndesc a precizat că nu există niciun proiect al Ministerul Sănătății de a majora contribuțiile la Sănătate.

________________

Este vorba despre creșterea contribuției la asigurările de sănătate plătite de angajați și ar trebui să se întâmple de anul viitor. Anunțul a fost făcut de Dorel Săndulesc, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Oficialul a spus că măsura a fost luată pentru a se colecta mai mulți bani la buget, în condițiile în care Sănătatea este slab finanțată.

În acest moment, contribuția este de 10,7%, dar ar putea ajunge la 14%, așa cum a fost până în 2008, atunci când Guvernul a luat decizia de a reduce CASS.

Dorel Săndesc a mai spus că măsura a fost discutată și cu delegația FMI care a fpst săptămâna trecută la București. Potrivit secretarului de stat, reprezentanții instituției au apreciat această măsură.

Preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, spune că a făcut o astfel de propunere încă de acum doi ani și jumătate.

A fost făcută o analiză, am făcut o analiză şi am cerut dezbatere să explicăm populaţiei, să întrebăm populația ce doreşte - să fim minţiţi că trebuie să plătim puţin, dar să scoatem bani din buzunar când suntem bolnavi, sau să fim pe deplin asiguraţi. Cu aceşti bani să ne plătim asigurarea, analizele să fie mereu gratuite şi investigaţile la fel”, a spus Vasile Barbu.

„Până acum sistemul integrat, sistemul care gestionează bani şi servicii, nu funcționa. Acum se pot urmării banii, când se abuzează. Sistemul ne permite să gestionăm banii. Vrem ca cetăţeanul să fie asigurat la serviciile de sănătate, vrem să-i fie preluat riscul financiar în caz de boală”, a mai spus el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri