Sari la conținut

Organizația Mondială a Sănătății: Carnea procesată poate provoca apariția cancerului

 

Foto: Agerpres

Agenția internațională pentru studii oncologice (International Agency for Research on Cancer — IARC), parte a OMS, a plasat carnea procesată, așa cum este cea folosită în crenvurști sau în șuncă în grupul 1 de risc, alături de tutun, azbest și gazele de eșapament rezultate de la motoarele diesel.

„Pentru o persoană, riscul de îmbolnăvire de cancer colorectal din cauza consumului de carne procesată rămâne redus din punct de vedere statistic, însă acest risc crește odată cu cantitatea de astfel de carne consumată”, a explicat dr. Kurt Straif, conducătorul Programului de monografii derulat în cadrul IARC.

Carnea roșie, categorie în care este inclusă carnea de vită, miel/oaie/berbec și porc, a fost introdusă în grupa de risc 2, fiind clasificată drept „carcinogen probabil”. Pe această listă se mai află substanțe precum glifosatul, un erbicid cancerigen.

Clasificarea cărnii roșii în grupa 2 de risc oncologic reflectă existența unor „dovezi limitate” că poate provoca afecțiuni oncologice.

În cadrul acestui raport IARC a identificat în special legăturile dintre consumul acestor tipuri de carne și cancerul colorectal, dar au fost observate și asocieri cu cancerele de prostată și pancreas.