Pacienţii vor fi trataţi în regim privat în spitalele de stat - proiect

Data publicării:
bolnavi spitale mediafax

 

Proiectul este iniţiat la propunerea Ministerului Sănătăţii. Conform surselor HotNews, orice medic va avea dreptul la practică privată în spitalul de stat după terminarea orelor de program. Fiecare medic va putea să-şi stabilească liber tariful la care oferă servicii medicale în regim privat într-un spital de stat.

Practic, după ora 3 după-amiază medicii vor putea trata exclusiv pacienţii internaţi în regim privat, chiar dacă asta se va întâmpla într-un spital de stat. Fiecare medic care va dori să între în acest sistem o va putea face doar dacă practică în cadrul unei firme, PFA, CMI sau altă formă de organizare.

Firma medicului va intra în contract cu spitalul respectiv închiriind de facto spaţiul sau aparatura medicală a spitalului. Tarifele minimale ale închirierii vor fi stabilite de Ministerul Sănătăţii, dar fiecare manager de spital va avea libertatea să negocieze tarifele la care închiriază medicului, nu mai mici însă de cele fixate de minister.

Pacientul va plăti serviciul medical acordat în regim privat la casieria spitalului. Conform surselor consultate de HotNews, aproximativ 15% din suma plătită de pacient va fi reţinută de spital în contul consumabilelor folosite, restul urmând să fie împărţit între membrii echipei medicale. Pacientul tratat în regim privat nu va fi nevoit să-şi cumpere medicamente sau alte consumabile din afara spitalului, el urmând să beneficieze şi de servicii hoteliere superioare celor primite dacă ar fi tratat în regim public. În acelaşi timp, pacientul tratat în regim privat îşi va putea alege medicul curant.

Fiecare medic va putea să-şi stabilească liber tariful la care oferă servicii medicale în regim privat într-un spital de stat. Nu este încă stabilit ce procent din practica medicului în spitalul de stat se va putea derula în regim privat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri