Peste 200 de bolnavi de SIDA din Cluj-Napoca au rămas fără medicamente

Data publicării:
scbi

Un bărbat de 34 de ani a aflat anul trecut că este infectat cu HIV. S-a obişnuit periodic să vină la Spitalul de Boli Infecţioase de la Cluj-Napoca să ia tratamentul. Acum, medicii i-au spus că nu îl mai pot ajuta.

Mi s-a explicat că nu sunt fonduri alocate pentru tratament şi să revin miercuri sau joi, am sunat joi, acelaşi lucru mi s-a explicat, au spus că doar săptămâna viitoare”, spune pacientul infectat cu HIV.

Şi medicii sunt îngrijoraţi, pentru că starea pacienţilor se poate deteriora rapid şi poate duce subit la moarte. Pentru cei în fază incipientă, medicii au găsit o soluţie de compromis.

Am schimbat tratamentul în funcţie de rezervele pe care le-am avut în stoc. Întreruperea poate să faciliteze apariţia tulpinilor rezistente, apariţia tulpinilor rezistente necesită schimbarea tratamentului cu tratamente de obicei mai noi şi mai scumpe”, declară dr. Mihaela Lupşe, director medical la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj.

Tratamentul este costisitor şi chiar dacă ar avea bani să îl plătească ei, cei infectaţi cu HIV nu îl pot cumpăra din farmacii.

„Medicamentele sunt cu circuit închis. Nu se distribuie decât prin programul naţional. Dar la două-trei luni să se întârzie o săptămână-două, e destul de mult”, mai spune pacientul.

S-au făcut adrese de comunicare şi s-au purtat corespondenţe cu ministerul Sănătăţii, bugetul alocat a fost epuizat şi urmează să fie aprobată refinanţarea pentru perioada care a rămas din anul 2014”, afirmă Mihai Moisescu, director executiv adjunct la DSP Cluj.

În judeţul Cluj, tratamentul pentru bolnavii infectaţi cu virusul HIV costă lunar peste 35.000 de lei. La nivel naţional, statul asigură tratamente pentru aproape 8.800 de pacienţi infectaţi cu acest virus. Însă cifra celor bolnavi este de 12.300.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri