Preşedintele CNAS: 5.000 de pacienţi ar putea primi din iulie noul tratament pentru hepatita C

Data publicării:
spital medicamente

 

"Probabil la sfârşitul lunii să semnăm primele contracte. Vreau să precizez faptul că interferon free pentru hepatita C intră pe lista de compensate şi gratuităţi doar în urma negocierilor dintre CNAS şi producători. Pentru a trata cât mai mulţi pacienţi cu hepatită C, care nu au alternativă terapeutică, este nevoie să obţinem un preţ suportabil pentru România", a declarat preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, la Şcoala de vară pentru jurnalism farmaceutic.

Potrivit lui Vasile Ciurchea, negocierile pentru introducerea terapiei fără interferon, prin contractele cost-volum, se poartă cu patru companii farmaceutice.

"Purtăm negocieri pentru introducerea terapiei fără interferon, prin contractele cost-volum, cu patru companii farmaceutice. Sunt dispus să le explic pacienţilor procesul de negociere. Avem şi oferte de preţ depuse, criteriile medicale sunt afişate, vrem ca toate lucrurile să fie extrem de transparente şi vreau să îi rog pe pacienţii cu hepatită să ne ajute în negocierea noastră, nu să fie de partea cealaltă. Dacă înţeleg şi mai pot să reziste o săptămână, două, trei, lucrurile se vor finaliza. Este greu de negociat şi sunt sume extrem de importante. Dacă ne uităm la preţurile din CANAMED(Catalogul Național al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață), cu acele preţuri este imposibil să tratăm toţi pacienţii, şi nu este corect să tratăm doar 500 din 5.000. Or, cu aceste negocieri, dacă se poartă în linişte, atunci cu siguranţă lucrurile vor fi bune", a mai spus Vasile Ciurchea.

Potrivit calculelor CNAS, în prezent sunt 5.000 de pacienţi care au nevoie de aceste terapii noi şi care vor intra în primul val de tratament, pentru că nu au altă alternativă terapeutică, dar apoi va fi o altă grupă. În bugetul CNAS există fonduri pentru cei 5.000 de pacienţi.

"Sigur că dacă, pe parcursul derulării acestor contracte cost-volum, apar şi alţi pacienţi cu forme de hepatită care corespund primei grupe de tratament, ei vor fi incluşi în tratament fără niciun fel de probleme. Acesta este numărul de pacienţi cu care putem porni, cu condiţia ca preţul să fie unul accesibil", a mai spus preşedintele CNAS.

El a precizat că un termen maxim pentru pacienţi să primească noul tratament ar fi sfârşitul lunii iunie, raportat la momentul semnării contractului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri