Sari la conținut

Primăvara, sezonul alergiilor. Tratamentul pentru o alergie durează între trei şi cinci ani

Soarele şi pomii înfloriţi sunt motiv de bucurie pentru cei mai mulţi dintre noi. Pentru unii însă aceasta este perioada în care debutează cele mai multe alergii.

Oamenii alergici la polenul de arbori timpurii numiţi betulacee încep să aibă simptome de rinită, de conjunctivită, deci simptome de alergie. Ulterior, plantele tot formează polen, apar alte plante, ierburi, plante de iarbă de gazon, cereale, acestea au polen în perioada în care omul vede puful de plop zburând şi teiul înflorit”, spune doctor Monica Schifirneţ, medic primar alergolog.

Simptomele se amplifică odată cu apariţia mai multor tipuri de polen. Asta pentru că, de cele mai multe ori, pacienţii sunt alergici la mai multe plante, nu doar la o singura specie.

„Pacienţii au simptome nazale, le curge nasul abundent, strănută de zeci de ori, au nasul înfundat, pentru că această inflamaţie alergică persistă mai multe zile, chiar săptămâni, au ochii roşii, lăcrimează, îi mănâncă şi nasul, îi mănâncă şi ochii, eventual pot prezenta şi mâncărimi în cerul gurii. Pe lângă toate acestea, pot rezenta tuse. Persoanele foarte alergice la polen pot manifesta simptome de astm bronşic: să tuşească, să se sufoce, atât la nas, cât şi prin componenta pulmonară”, mai spune Monica Schifirneţ.

În cazul în care o persoană se confruntă cu aceste simptome, primul pas este vizita la medic. Acesta va determina mai întâi tipul de alergen care provoacă reacţia, iar apoi va stabili o schemă de tratament.

„Sunt forme de tratament modern care, de obicei, nu mai apelează la injecţii, ci sunt soluţii orale sau pastile care se administrează la domiciliu de către pacient, nu necesită supraveghere medicală, nu sunt tratamente riscante, sunt monitorizate de medic, dar nu neaparat prin prezenţa pacientului la cabinet”, a completat medicul alergolog.

Medicaţia încearcă să schimbe sistemul imunitar al persoanei afectate, iar asta se întâmplă doar dacă bolnavul urmează tratamentul cel puţin trei ani. În acest timp, trebuie să facă vizite la medicul alergolog, în mod regulat.