Primul transplant de plămâni din România ar putea avea loc până la sfârşitul anului

Data publicării:
transplant

Pregătirile pentru primul transplant de plămâni din România au început încă din anul 2009. Acum, după sesiuni de specializare la Viena, Paris şi Bruxelles, medicii de la Institutul Marius Nasta din Bucureşti sunt gata să intre în sala de operaţie.

Este nevoie însă de mai mult decât de priceperea lor. Costurile pentru un centru de transplant ajung la 15 milioane de euro. Ministerul Sănătăţii a dat bani doar pentru renovarea unei clădiri, dar este sigur că până la sfârşitul anului găseşte şi fonduri pentru dotarea sălilor.

În prezent, 12.000 de români suferă de o boală cronică pulmonară. 200 dintre aceştia au nevoie urgent de transplant. 

Acum, cei care au nevoie de transplant de plămâni trebuie să meargă la Viena. E drept, statul decontează operaţia de peste 120.000 de euro, dar nu are bani decât pentru cinci asemenea intervenţii pe an.

Este o discuţie şi tot un model de inspiraţie modelul vienez. Sunt şi medici în pregătire şi... eu cred, sper, sperăm ca 2015 să fie anul transplantului pulmonar în România”, a spus Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.

Ar fi al şaselea tip de transplant realizat la noi, după cele de rinichi, inimă, ficat, pancreas şi cornee. Anul trecut, în România au fost realizate peste 500 de asemenea intervenţii. Cele mai multe de ficat şi de rinichi. Este rezultatul a 35 de ani de activitate efectivă de transplant. Mai întâi de rinichi, în anul 1980, apoi de ficat, două decenii mai târziu. Gheorghe Penea a fost primul pacient supravieţuitor al unui transplant hepatic de la donator în viaţă.

„În primele momente parcă nu-ţi vine să crezi că s-a întâmplat să nu pieri. Iubesc foarte mult viaţa, sunt o persoană activă, fac tot timpul lucruri”, a mărturisit Gheorghe Penea, primul pacient cu transplant hepatic din România.

639 de români trăiesc acum datorită transplantului de ficat. Şi încă sunt puţine operaţii, pentru că pe lista de aşteptare sunt constant peste 300 de oameni. Marea oprelişte este însă lipsa donatorilor.

„Potenţialul României este mult mai mare în materie de donatori, e o ţară în care, dacă am avea media europeană de 15 donatori, ar trebui să avem 300 de intervenţii pe an”, spune profesor Irinel Popescu, şeful Clinicii de Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri