Proprietăţile ghimbirului, aliatul sănătăţii

Data publicării:
GHIMBIR crop

Ghimbirul este o rădăcină care se cultivă de mii de ani în ţările asiatice şi a fost folosit în special ca remediu natural pentru problemele digestive.

„Deşi este un condiment iute şi condimentele iuţi în general cresc aciditatea gastrică, ghimbirul, din contră, nu afectează mucoasa gastrică, ci creşte cantitatea de mucus protector şi inhibă dezvoltarea bacteriei helicobacter pylori, fiind incriminată în patologia ulcerului”, a spus Ruxandra Constantina, medic de familie cu competenţe în apifitoterapie. Ghimbirul are un gust iute şi în acelaşi timp răcoritor. Vă poate ajuta dacă aveţi dureri de cap sau greţuri. „De asemenea, femeile însărcinate, cu prudenţă şi în cantităţi reduse, pot să utilizeze ghimbirul în special sub formă de băuturi răcoritoare”, a mai spus medicul.

Vă întrebaţi cum puteţi beneficia de proprietăţile ghimbirului? Cel mai simplu este să preparaţi ceai ori suc de ghimbir. Aveţi nevoie de o rădăcină potrivită ca mărime, o lămâie sau un lime, miere după gust şi apă. Curăţaţi ghimbirul şi mixați toate ingredientele cu ajutorul unui blender. La final aveţi nevoie de un tifon sau de un săculeţ special pentru a separa sucul de pulpă. „Mai putem face bere de ghimbir, care este slab alcoolizată şi care ajută foarte mult tractul gastro-intestinal”, a explicat Florentina Gionea, consultant în nutriţie.

Ghimbirul poate fi folosit în toate tipurile de mâncare: supe, sosuri, mâncăruri cu carne sau salate. Deşi are o aromă înţepătoare şi iute, această rădăcină poate fi folosită chiar şi în deserturi.

Iată cât de simplu puteţi face bomboane sănătoase cu ghimbir, morcov ras, făină de migdale şi pastă de curmale. „Amestecăm până omogenizăm toată compoziţia. ea va deveni ca o cocă, indicat e să lăsăm câteva minute să se absoarbă ingredientele şi să fie absorbită apa din pasta de curmale de către făina de migdale. Facem bombonele micuţe pe care le rulăm în palmă”, a spus Floretina Gionea, consilier în nutriţie. Puteţi da aceste bomboane chiar şi copiilor. Nu conţin zahăr sau alt îndulcitor artificial. În plus, ghimbirul este un aliat al frumuseţii.

Conţine peste 40 de componente antioxidante, deci protejează împotriva îmbătrânirii pielii. Iată reţeta pentru o mască de faţă. „În circa o linguriţă, o linguriţă şi jumătate de miere se stoarce sucul strecurat dintr o bucată de ghimbir proaspăt răzuită. Se amestecă uşor şi pe urmă acest amestec se aplică pe faţă”, a spus Maria Mihaiu, cosmeticiană.

Aşteptaţi ca masca să acţioneze timp de 10 minute, după care îndepărtaţi-o de pe faţă cu dischete cu apă rece. Pentru tenul deshidratat, puteţi prepara o altă mască din ghimbir şi ciocolată. Aveţi nevoie de două pătrăţele de ciocolată cu 75% cacao, pe care le topiţi pe baimarin. Amestecaţi acum cu sucul de ghimbir proaspăt stors şi masca este gata în mai puţin de 5 minute. Tenul va fi exfoliat şi foarte bine hidratat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri