Regimul recomandat de nutriţionişti după sărbători

Data publicării:
mancare festiva

Legume, lactate și multe fructe. Sunt primele alimente pe care nutriționiștii le-ar pune în coșul de cumpărături după redeschiderea hypermarketurilor. Bucatele cu multe grăsimi din aceast perioadă au solicitat la maximum organismul, spun specialiștii.

„Ce aș vrea să nu văd în primul rând ar fi produse de patiserie, ronțăieli sărate, sticks-uri, chipsuri nu au ce să caute, în schimb ce mi-ar plăcea să văd? Cât mai multe alimente aproape de natural. Lactatele aș vrea să le văd în coș, ouăle, apă pe cât posibil și nu sucuri”, spune Adrian Copcea, medic primar nutritionist, diabetolog.

Mulţi români nu se gândesc la dietă tocmai acum, în perioada sărbătorilor. Alţii, însă, sunt mai atenţi cu sănătatea lor.

După atâtea grăsimi și mâncăruri cumpărăm fructe”, afirmă o femeie.

„Eu cumpăr pentru copilașii mei. Am doi gemeni și trebuie să le iau somon, cărniță de porc nu pot să consume”, adaugă un bărbat.

Acum, câteodată, trebuie făcute și poftele. Nu exagerat, dar câte un pic din fiecare”, spune o clientă a hypermarketului.

Chiar și cei mai grijulii dintre români intră în noul an cu o greutate ceva mai mare avertizează dieteticienii.

Din experiența mea cam două kilograme este un cost mediu al sărbătorilor pentru toată lumea, sunt kilograme acumulate din cauza volumului mare de alimente și în general într-o săptămână- două ele se elimină”, adaugă Adrian Copcea, medic primar nutriţionist, diabetolog.

Pentru a nu lua în greutate specialiștii recomandă plimbări în aer liber și mese la ore fixe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri