Sari la conținut

REZIDENȚIAT 2014. Concursul de REZIDENȚIAT a fost decalat cu o săptămână din cauza alegerilor, anunță Ministerul Sănătății

 

REZIDENȚIAT 2014 Ministerul Sănătăţii a decis decalarea cu o săptămână a datei  de organizare a concursului de intrare în REZIDENȚIAT 2014 având în vedere faptul că în data de 16 noiembrie sunt organizate şi alegerile electorale.

Decizia a fost luată în urma întâlnirii pe care ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu a avut-o joi dimineaţă cu rectorii universităţilor de medicină şi farmacie. “Am discutat astăzi cu rectorii universităţilor de medicină şi farmacie detalii privind metodologia de concurs, calendarul de concurs, numărul de locuri şi posturi. Am decis împreună şi necesitatea declării datei de concurs. Am fost nevoiţi să luăm această măsură având în vedere că la acea dată sunt organizate şi alegerile electorale şi am primit mai multe sesizări din partea instituţiilor publice responsabile cu paza concursului pentru stabilirea unei alte zile. Am cerut rectorilor un punct de vedere în acest sens pentru că îmi doresc ca decizia luată să nu afecteze şi să creeze disconfort în rândul  tinerilor medici sau a profesorilor acestora”, a declarat Nicolae Bănicioiu.

Detaliile privind organizarea concursului de REZIDENȚIAT 2014 vor fi publicate de către Ministerul Sănătăţii, în perioada următoare, pe pagina de web www.ms.ro. Bibliografia şi tematica de concurs vor rămâne aceleaşi ca în anii trecuţi.