Sari la conținut

Românii, primii în Europa la consumul de antibiotice fără rețetă

Un studiu al Centrului Național de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile pune în faţa autorităţilor medicale o situaţie mai mult decât îngrijorătoare.

Suntem chiar pe primul loc din Europa, din acest punct de vedere, în ceea ce priveşte utilizarea de antibiotice fără prescripţie medicală. Deci înseamnă că foarte mulţi dintre români se tratează cu antibiotice fără să fie nevoie şi găsesc şi calea prin care pot să procure acest antibiotic”, spune Alexandru Rafila, președintele Societăţii Române de Microbiologie.

Automedicaţia pare să fie tratamentul preferat de român. Chiar şi după ce constată că le face rău.

Gabriel Popescu, medic primar boli infecțioase: „Avem undeva cam 600.000 de români care, în fiecare anul trecut, asta a fost media, au luat antibiotice. Şi ne situăm la acest nivel cel puţin pentru ultimii patru ani, pentru care avem date absolut credibile”.

Reprezentanţii Organizatiei Mondiale a Sănătății în ţara noastră cer autorităţilor măsuri urgente.

Pentru a împiedica acest consum imens și atât a convinge populaţia, dar şi personalul medical, că uzul în exces al antibioticelor ne va duce la acel fenomen de care ne temem: pierdem această armă de luptă împotriva bacteriilor”, explică Victor Olsavsky, reprezentantul OMS în România.

Peste 25.000 de persoane mor anual în Uniunea Europeană din cauza infecţiilor care nu pot fi tratate. Este efectul rezistenţei la antibiotice, după folosirea lor directă şi necontrolată. Cercetătorii din China au publicat recent un raport care scoate la iveală o nouă bacterie rezistentă, cunoscută ca „apocalipsa antibioticelor”, iar specialiştii din Marea Britanie atrag atentia că omenirea s-ar putea îndreaptă rapid către era post-antibiotice, adică dezvoltarea unor noi infecţii pentru care nu există leac.