Sari la conținut

Sănătatea, între stat şi privat. Graniţa dintre cele două sisteme a devenit neclară

Sănătatea privată şi cea de stat au ajuns să coexiste într-o asemenea măsură, încât graniţa dintre cele două sisteme a devenit neclară. Statul decontează o parte din cheltuielile clinicilor şi spitalelor particulare, iar unii medici lucrează atât la stat cât şi la privat. Şi totuşi accesul populaţiei la serviciile medicale continuă să fie ori de o calitate îndoielnică, ori prea scump, iar majoritatea medicilor şi asistentelor continuă să aibă salarii foarte mici.

Sistemul de sănătate din România trece printr-un moment de transformare, însă deocamdată este greu de spus dacă este sau nu pe calea cea bună. În ultimul deceniu, ponderea serviciilor medicale private a crescut enorm.

Cabinetele, clinicile şi spitalele private au ajuns să genereze, după unele estimări, un miliard de euro pe an, de peste 30 de ori mai mult decât in urmă cu un deceniu. Sistemul privat continuă să fie mult mai mic decât cel de stat, care are un buget anual de peste 6 miliarde de euro. Însă jucătorii din medicina privată vorbesc de existenţa unui potenţial imens, atât pentru pacienţi cât şi pentru medici şi proprietarii de clinici şi spitale.

Speranţele lor se bazează pe creşterea numărului de asigurări private de sănătate.

Un studiu GFK arăta că acestea nu sunt foarte răspândite. Doar 4,5% dintre cei chestionaţi au spus că au o asigurare privată, alţi 4% au spus că au un abonament la o clinică. Acestea sunt de obicei bonusuri extrasalariale pe care corporaţiile le oferă angajaţilor. Puţini sunt cei care îşi permit să îşi facă o asigurare medicală privată pe cont propriu. Mai ales în condiţiile în care nu există posibilitatea de a renunţa la asigurarea de stat, fără de care sistemul public de sănătate s-ar prăbuşi.

Sunt şi voci care spun că sistemul de stat ar trebui lăsat să se prăbuşeacă, iar banii contribuabililor să fie folosiţi pentru tratamente în clinicile şi spitalele private, unde condiţiile sunt mai bune, iar medicii sunt mai fericiţi, deoarece au salarii care pornesc de la 800-1000 de euro pe lună.

Însă, oricât de eficient ar fi sectorul medical privat, nu se pune problema renunţării la sistemul de stat prea curând câtă vreme categorii sociale mari ar risca să rămână fără acces la analize şi tratamente. Chiar şi aşa, în momentul în care se vorbeşte despre legalizarea "atenţiilor" primite de personalul medical de la stat, ca o completare a majorărilor salariale de 25% ce vor fi aplicate în curând, e clar că ineficienţa sistemului public ajunge să aibă implicaţii mult mai grave decât pierderile pe care le-ar înregistra un sistem privat de mari dimensiuni.